Glisează meniul stânga/dreapta
7 June 2024 — Evenimente
Evenimente cu public
Joi, 13 iunie 2024, ora 18.30
Muzeul Național al Literaturii Române, Nicolae Crețulescu nr. 8
Ficțiunea de joi
Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește ediția din luna iunie a proiectului ,,Ficțiunea de joi”, cu un atelier de lectură (proză).
Citesc din operele lor: Roman Radu, Dana Pătrănoiu, Andrei Panțu, Miruna Vasiliță, Ligia Pârvulescu și Călin Dengel.
Moderează Andrei Roșca
Proiectul Ficțiunea de joi își propune să aducă în dialog generații diferite și artiști care contribuie, chiar și tangențial, la un construct artistic. Fiecare ediție are o temă legată de ficțiune: viziuni, tehnici, experiențe, mesaje. În centrul întâlnirii se află un dialog între artiști din domenii diferite, completat/întrerupt/stimulat de public.
Trecem printr-o schimbare generală: de mentalitate, de comunicare socială, de exprimare artistică. Muzeul Național al Literaturii Române din București pune bazele unui club pentru toți cei care vor să descopere și să comenteze (i)realitățile și ficțiunile din cultura română vie. Proiectul are loc în fiecare lună, într-o zi de joi, la ora 18.30, în Ceainăria muzeului.
Organizatori: revista Ficțiunea & MNLR.
Roman Radu, student la Litere, Universitatea din București, a debutat sub pseudonimul 731, de care este încă strâns legat. Scrie proză în mare parte, cronică, studii. A primit premiul Ficțiunea pentru proză, 2024.
Dana Pătrănoiu este jurnalistă literară, traducătoare și redactor de carte. Publică frecvent poezie, traduceri, interviuri și cronici de carte și proză. De câțiva ani, promovează literatura autohtonă și străină pe blogul personal: mansardaliterara.com.
Andrei Panţu a debutat în 2019 cu volumul de proză scurtă Tonomatul (Humanitas). Licențiat în filosofie și literatură la European College of Liberal Arts, științe politice și relații internaționale la AUBG, cu un masterat în științe politice (Universitatea din Leiden și Universitatea din Manchester), Andrei a fost editor al unei revistei academice și de multă vreme s-a dedicat domeniului vast al IT-ului. Publică în mod curent proză scurtă în revistele de profil.
Miruna Vasiliță (n. 1986) a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, apoi a urmat cursurile Masteratului de Traduceri și Terminologii Specializate din cadrul aceleiași universități. Traducătoare și editoare. La finalul anului 2019 a debutat cu volumul de proză scurtă Femeia cu mască, apărut la Editura Eikon.
Ligia Pârvulescu, cunoscută mai ales ca poetă, a debutat în volum la Casa de Editură Max Blecher, în 2014, cu volumul Fluvii de asfalt (ed. CE. Max Blecher). Pentru romanul Translucid a primit premiul „Primul roman”, 2021, acordat de Editura Litera, unde a fost publicată în același an. Activă și apreciată în lumea literară bucureșteană, publică în mod curent în revistele de profil. Este avocată, preocupată în același timp de zonele subtile ale comunicării.
Călin Dengel, poet și prozator, președinte al Asociației pentru Cultură Urbană și Modernitate din Ploiești, Călin Dengel (n. 1981) este de profesie medic nefrolog. Dintre cărțile sale amintim Urbis (poem, 2016) și Dea. Epicus brevis (2020).
Andrei Roşca, absolvent al Facultății de Litere (Universitatea din București), pasionat de antropologie și de literatură. Master în antropologie și în filosofie. Scrie studii de filosofia culturii, eseu.
___________
Sâmbătă, 15 iunie 2024, ora 11.00
Calea Victoriei nr. 110
Străzi deschise | La povești pe Calea Victoriei
Începem cu o poveste din „Da’DeCe să mă întorc în timp?”, cartea-traseu scrisă de Iulia Iordan despre locurile și oamenii care au făcut celebră Calea Victoriei. Vom asocia apoi povestea cu un obiect-cheie din Muzeul Național al Literaturii Române, pe care îl prezentăm prin intermediul unui card (tip carte poștală). Acest obiect va introduce și un scriitor român. Copiii vor scrie sau desena pe card (pe verso) propriul lor răspuns la provocarea lansată.
Coordonatori: Iulia Iordan și Monica Bumbeș (Asociația Da´De Ce)
___________
Duminică, 16 iunie 2024, ora 19.30
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
Ziua Relecturii, ediția a II-a
Muzeul Național al Literaturii Române organizează duminică, 16 iunie 2024, de la ora 19.30, la sediul din strada Nicolae Crețulescu nr. 8, a doua ediție a Zilei Relecturii. Inaugurarea acestei sărbători a avut loc în 2023, în contextul zilei în care comemorăm moartea lui Mihai Eminescu și al zilei de naștere a lui Matei Călinescu, precum și al celor 30 de ani de la apariția volumului Rereading de Matei Călinescu, a cărui versiune românească, în traducerea lui Virgil Stanciu, este intitulată A citi, a reciti: Către o poetică a (re)lecturii.
Pe lângă data asociată personalităților lui Mihai Eminescu și Matei Călinescu, evenimentul are la bază ideea valorificării cât mai cuprinzătoare și durabile a experienței relecturii.
Vă invităm la o reflecție care ‒ parafrazând titlul unui articol publicat de Liviu Papadima în Dilema veche, în 2014 ‒ pornește de la întrebările De ce recitim? De ce să recitim?
Discuția va urmări și relația relecturii cu timpul și atenția (inclusiv în contextul efectelor noilor tehnologii și ale mediului online asupra acestor resurse), precum și legăturile dintre relectură și creativitate, inclusiv (re)scriere și traducere. Romanul În căutarea timpului pierdut de Marcel Proust, în noua traducere românească a lui Cristian Fulaș (7 volume, Editura Cartier, 2022-2024) reprezintă un centru de interes al evenimentului din 16 iunie 2024.
Invitați: Cristian Fulaș și Paul Cernat
Moderator: Luana Stroe
Expoziții permanente
Atelier de artist | Margareta Sterian
Muzeul Național al Literaturii Române, Calea Griviței 64-66
Vă invităm să vizitați spațiul expozițional Atelier de artist – Margareta Sterian, deschis la sediul MNLR din Calea Griviței 64-66. Amenajat la etajul al doilea al clădirii, spațiul intim – recreat prin obiecte de mobilier, obiecte personale și lucrări de pictură, grafică, ceramică, frescă și panouri textile – redă universul creator și existențial al artistei, exemplificând interesul său pentru multiplele forme de exprimare artistică. Toate obiectele expuse în acest spațiu au fost donate Muzeului Național al Literaturii Române de către pictorul și criticul de artă Mircea Barzuca, discipolul și moștenitorul testamentar, omul datorită căruia opera și personalitatea Margaretei Sterian vor fi cunoscute de generațiile viitoare.
Temporary exhibitions
Expoziția Dumitru Radu: Călătorie în grădina destinului
Muzeul Național al Literaturii Române, Calea Griviței 64-66
23 mai – 15 iunie 2024
Muzeul Național al Literaturii Române vă invită să vizitați expoziția de sculptură și desen, intitulată Călătorie în grădina destinului, a artistului Dumitru Radu.
„Cea mai recentă expoziție semnată de sculptorul originar din Oltenia de nord, care a studiat la Cluj-Napoca iar apoi s-a stabilit definitiv în București, poartă un titlu poate involuntar autobiografic dar explicit încărcat de poezie și promițător ca mesaj: Călătorie în grădina destinului. O expoziție în care se reunesc lucrări de sculptură și desene de sculptor, într-un dialog fertil, menit să ilumineze din unghiuri diferite viziunea artistului și modul în care i se relevă miracolul vieții.
Într-o expoziție de sculptură, desenul, alături de structurile tridimensionale, este prezentat fie ca o etapă pregătitoare a formelor ce vor modela spațiul, fie ca lucrare de sine stătătoare, ce probează încă o dată măiestria sculptorului. Dumitru Radu a ales, pentru noua sa personală această a doua formulă, desenele finite reușind să întregească armonios discursul său vizual.
Artistul expune o serie de desene realizate în tehnică mixtă, sinteze ale formelor pe care le regăsim în artefactele sale tridimensionale dar, mai presus decât atât, ele rezumă expresiv acele idei și acele trăiri care stau, uneori, și la baza lucrărilor în bronz.” – Luiza Barcan, curator
___________
Expoziție: „Dualități textile | la intersecția dintre micro și macro”
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
1 – 30 iunie 2024
Expoziția de artă vizuală „Dualități textile | la intersecția dintre micro și macro”, semnată de Laura Greaca și Livia Greaca, ne invită într-o călătorie introspectivă prin intermediul artelor textile contemporane, reflectând asupra existenței umane și a afectelor care însoțesc conștiința vieții și a morții.
Expoziția reunește creații artistice provenite din două mari serii – „PSYCHE” (Laura Greaca) și „MICROGRAFII” (Livia Greaca) – și urmărește sinergia celor două viziuni artistice, care se articulează într-o meditație profundă asupra interconectivității dintre sufletul uman și universul natural, între micro- și macrocosmos.
Cele două instalații de artă reprezintă proiecte de dizertație coordonate de conf. univ. dr. Daniela Frumușeanu în cadrul Universității Naționale de Artă București.
Laura Greaca și Livia Greaca (n. 1997) sunt artiste vizuale ale căror principal mediu de expresie este materialul textil. Absolvente ale Liceului de Arte „Victor Giuleanu” din Râmnicu Vâlcea și ale studiilor de licență și master în cadrul Universității Naționale de Artă București, Departamentul Arte Textile și Design Textil, în prezent sunt membre ale Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Arte Decorative. Practica artistică are în centrul său aprofundarea, cercetarea și dezvoltarea tehnicilor tradiționale, dar și neconvenționale din sfera artelor textile. Având în vedere nucleul de semnificații al materialului textil, care derivă tocmai din intimitatea relației sale cu omul și prezența sa ancestrală în existența noastră, acesta devine un mediu extrem de elocvent în ceea ce privește evocarea de concepte, afecte și mesaje artistice.
Evenimente on-line
mini-Cafeneaua critică on-line:
Luni, 10 iunie 2024, ora 19.00
Joi, 13 iunie 2024, ora 19.00
pe site-ul MNLR, pe platforma culturaindirect.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului
Amfitrion: Ion Bogdan Lefter
Desfășurată din primăvara lui 2018 la Muzeul Național al Literaturii Române – MNLR, Cafeneaua critică, longevivul proiect de dezbateri culturale inițiat în 1994 de criticul Ion Bogdan Lefter, profesor la Facultatea de Litere a Universității din București, și-a suspendat edițiile săptămânale în martie 2020 din cauza pandemiei generate de coronavirusul SARS-COV-2. Încă în plină criză sanitară mondială, deci în imposibilitate de a-și relua întâlnirile cu invitați speciali și cu public, Cafeneaua critică a revenit totuși la 1 februarie 2021 sub forma unor mini-Cafenele critice on-line pe site-ul MNLR, pe platforma și pe pagina de Facebook a Muzeului. În locul obișnuitelor dezbateri ample pe subiecte de actualitate culturală, mini-Cafenelele critice oferă dialoguri cu personalități literare, artistice, intelectuale despre chiar viața din timpul pandemiei.
Primele episoade ale mini-Cafenelei critice on-line pot fi accesate aici.