22 May 2021 — Evenimente

Ateliere literare ale MNLR

Muzeul Național al Literaturii Române a pregătit pentru luna mai activități dedicate elevilor din învățământul primar, gimnazial și liceal, care se vor desfășura la sediul din strada Nicolae Crețulescu 8. Cadrele didactice pot face programări la adresa: programe@mnlr.ro.

Atelierele literare reprezintă o alternativă de educație non-formală şi creativă pentru elevi, o modalitate de învăţare, într-un cadru interactiv. Tematica activităților este în strânsă legătură cu manuscrisele din arhiva și din patrimoniul muzeal expus. Coordonator: Oana Oros

Istoria scrisului de la pictograme la alfabete
Copiii vor călători în timp prin puterea imaginației și vor afla informații despre diferitele etape care marchează apariția scrisului, despre primele alfabete, instrumente și tipuri de scrieri; vom crea propriul alfabet secret, folosind semnele din picturile rupestre.

Povestea unei străzi | Calea Victoriei
Prin intermediul fotografiilor vom afla cum s-a transformat Podul Mogoșoaiei în Calea Victoriei de astăzi, una dintre cele mai cunoscute artere din București, care a marcat viața sau operele scriitorilor români. Vom cunoaște povestea familiei Mavrocordat și a casei în care se află expoziția de bază a Muzeului Național al Literaturii Române.

Jucăria de vorbe | Atelier de scriere creativă
Învățăm împreună despre ce înseamnă să scrii un text, despre tipuri de texte, despre cum au creat marii autori/scriitori români, cercetându-le manuscrisele. Printr-o serie de exerciții, transformăm scrisul dintr-o activitate solicitantă într-o îndeletnicire cu adevărat plăcută!

Scriitori români în imagini și manuscrise
Ce înseamnă să fii scriitor, poet, prozator sau dramaturg, să ai o muză sau să fii muză? Oare ce cuprindea lada cu manuscrise a lui Eminescu? Cum a călătorit Alecsandri de la Mircești până în Africa? Cum s-a transformat un adolescent miop într-un savant celebru? Avem răspunsuri pentru toate aceste curiozități!

Atelier de identitate
Te-ai gândit vreodată ce înțelegem prin identitate, valori, cultură, literatură, patrimoniu, idealuri, vise, pasiuni? Cum ne putem defini în raport cu ceilalți, de aici sau din altă țară? Cum ne putem pierde identitatea? La acest atelier ne vom crea propria carte de identitate, printr-un proces de autoanaliză și reflecție.

Dada-art
Aflăm cum au schimbat câțiva tineri modul de a concepe literatura. Vorbim despre revoluția Dada și curajul de a răsturna valorile consacrate. Ne inițiem în avangardă, pentru a înțelege arta modernă. Vom afla cum se face o poezie sau o pictură dadaistă.

Vă așteptăm cu drag!