Glisează meniul stânga/dreapta
16 September 2022 — Evenimente
luni, 19 septembrie 2022, orele 18.00-20.30
la Muzeul Național al Literaturii Române
sediul din Calea Griviței nr. 64-66, Bucureşti
Luni, 19 septembrie 2022, la doi ani și jumătate de la ultima ediție de dinaintea pandemiei COVID-19-20-21-22, Cafeneaua critică invită publicul la o ediție specială de evocare, la 30 de ani de la dispariție, a pictoriței Margareta Sterian (16 martie 1897-9 septembrie 1992). Legatarul său testamentar, Mircea Barzuca, a donat Muzeului Național al Literaturii Române un fond de lucrări de artă și mobilier care i-au aparținut Margaretei Sterian. A putut fi astfel amenajat un atelier de artistă vizitabil, inaugurat pe 5 mai 2022 (în sediul din Calea Griviței, etajul II). Ediția specială a Cafenelei critice va prilejui o evocare a pictoriței, de asemenea scriitoare și traducătoare.
Participă: Ioan Cristescu (directorul MNLR), Mircea Barzuca (legatarul testamentar al Margaretei Sterian și donatorul fondului expus la MNLR), Silviu Angelescu (scriitor, etnolog, profesor al Universității din București), Magda Cârneci (scriitoare, critic și istoric de artă, redactoriță-șefă a revistei Arta a Uniunii Artiștilor Plastici), Cristian-Robert Velescu (critic și istoric de artă, profesor la Universitatea Națională de Arte din București), Eugenia Oprescu (șefa Secției Patrimoniu a MNLR) și Luigi Bambulea (cercetător științific la MNLR).
Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.
Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1994-1998 în Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Seria a doua a debutat în noiembrie 2008 la Clubul TSC şi a continuat la Clubul A, la Club Control, din nou la Club A, la POINT şi la Muzeul Naţional al Literaturii Române – MNLR. De asemenea, Cafeneaua critică organizează şi ediţii „în deplasare”, în mijlocul evenimentelor culturale pe care le dezbate.
ATENŢIE!: Ediție programată la sediul din Calea Griviței al MNLR, parter, Sala „Iosif Naghiu” a Teatrului Dramaturgilor Români. Atelierul de artistă Margareta Sterian este vizitabil și cu această ocazie!