Glisează meniul stânga/dreapta
3 November 2020 — Evenimente
Pentru cititorul de astăzi, opera lui Nicolae Labiș are nevoie de o selecție, dar și de o situare în planul ideologic în care a fost creată. A intrat în lumea literară pe canalele oficiale debutând la 15 ani în „Iașul literar”, publică, în 1951, în „Viața Românescă” și este selectat la Școala de literatură „Mihai Eminescu”. Pentru o vreme, Nicolae Labiș își va respecta statutul de tânăr poet comunist, dar o face într-o manieră proaspătă, iar prin țesătura deasă a stereotipiilor literaturii realist socialiste răzbate o voce autentică. Contrar acestui început, poezia lui Labiș evoluează clar într-o altă direcție, depășind categoric modelul socialist, aducând în poezie emoția, dilema, criza de conștiință, cu alte cuvinte, subiectivitatea, dar și lirismul. Istoricul și criticul literar Bogdan Crețu supune analizei câteva dintre poemele care marchează în mod evident această nouă direcție spre care se îndreptau conștiința și scriitura lui Nicolae Labiș.