7 November 2024 — Lansări de carte

Întâlnire cu poetul tibetan Tenzin Tsundue și lansare de carte

Muzeul Național al Literaturii Române și TibetWrites vă invită miercuri, 13 noiembrie 2024, de la ora 18.00, în Sala Perpessicius, Str. Nicolae Crețulescu 8, la o întâlnire cu poetul, scriitorul și activistul tibetan Tenzin Tsundue și, de asemenea, la lansarea cărții sale „KORA”, tradusă în mai multe limbi și vândută în 45.000 de exemplare în întreaga lume. Traducerea în limba română s-a efectuat prin intermediul editurii comunității tibetane internaționale, TibetWrites.

Participă Andreea Ionescu, Sandra Sanada și Loreta Popa.

Tenzin Tsundue a câștigat primul premiu Outlook-Picador pentru non-ficțiune în 2001 pentru lucrarea sa „Felul meu de exil”. Scrierile lui Tsundue au apărut și în diverse publicații din întreaga lume, inclusiv PEN Internațional, Outlook și The Times of India.

„KORA” e o colecție de scrieri creative pe care Tsundue le-a gândit și scris de-a lungul unui deceniu, păstrând un echilibru perfect între scriitorul și activistul Tenzin Tsundue. Cititorii sunt invitați să descopere frumusețea stilului prin care Tsundue transmite realitatea agonizantă a unui popor strămutat, dar și să reflecteze asupra problemei tibetane și, prin urmare, să se alăture spiritului global de sprijin pentru Tibet, astfel încât, refugiații să se poată reuni într-o bună zi cu frații lor, într-un Tibet liber.

Tenzin Tsundue a studiat literatura și filosofia la Universitatea din Madras și Bombay. Poetul combină activismul și mediul academic și călătorește prin India, ținând prelegeri despre scrierea în exil, rezistență, cultură și identitate. De asemenea, susține ateliere de scriere creativă în limba engleză. Dacă discursul său l-a purtat în 20 de țări, inclusiv Germania, SUA și Marea Britanie, Australia, Franța, acțiunile de protest l-au împins spre închisoare de 16 ori, inclusiv cea din Lhasa, Tibet. Poartă o bandană roșie ca semn al angajamentului său pe viață de a lucra pentru libertatea Tibetului. El este una dintre cele mai deschise voci pentru cauza Tibetului. Trăiește doar din scrisul său, vânzând cărțile auto-publicate. În prezent, locuiește în Dharamshala, India.

Cărți publicate: Nowhere to Call Home, 2023; Tsengol: povestiri și poezii de rezistență, 2012; Semshook: eseuri despre lupta tibetană pentru libertate, 2007; Kora: povestiri și poezii, 2002; Trecerea frontierei (poezie), 1999.

Unele dintre scrierile sale au fost antologizate în Modern English Poetry, SahityaAkademi, Ed. de SudeepSen, 2020; Old Demons and New Deities, editat de Tenzin Dickie, Or Books, SUA, 2019; Voices in Exile, Editat de Rajiv Mehrotra, Rupa, 2013; PEN International, 2001 și 2003.

Unele dintre scrierile sale sunt predate ca text la Universitatea din Madras, Universitatea Mahatma Gandhi (Kerala), Universitatea Sikkim, Universitatea Emory (Atlanta, SUA), Universitatea din Denver (SUA), Universitatea din Delhi, Universitatea Calicut, Kerala, SIT School for International Training (Kathmandu, Nepal).

Tenzin Tsundue a fost invitat ca vorbitor la: TIMES Lit Fest Delhi 2023, Arunachal Lit Fest 2022, MBIFL 2020, Brahmaputra Lit Fest, Guwahati, 2019; Festivalul Limbilor Indiene Samanvay, 2015; TATA Lit Fest, Mumbai, 2012; Festivalul de literatură de la Jaipur, 2010; Conferința literară din Asia de Sud a Sahitya Akademi, 2006, și Poezia Afrika, Durban, 2005.

Intrare liberă.

Credit foto: Dan Marinescu

Filmare și montaj: Dan Marinescu

Urmăriți întâlnirea aici:

Photo gallery