Muzeul Național al Literaturii Române și Editura Tracus Arte vă invită vineri, 27 octombrie, de la ora 18.00, în mansarda din sediul din
Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, la evenimentul de lansare a romanului „Altarul din Carcera Oarbă”, de Catia Maxim.
„Altarul din Carcera Oarbă” este un roman construit pe o poveste adevărată, desprinsă din trecutul bolșevic al acestui neam. Românii n-ar trebui să mai facă abstracție de roșia lor moștenire.
„Romanul constituie și un grav avertisment, un portdrapel, însângerat și înnobilat prin jertfă, al dreptului inalienabil al omului, din orice categorie socială, la libertatea de gândire și de expresie, al dreptului de a trăi cinstit și frumos pe pământul pe care i-a fost dat să se nască. Și mă gândesc, dacă nu cumva această luptă a scriitoarei cu monștrii trecutului nu prea îndepărtat, prin curajul și devotamentul cu care s-a implicat literar și sufletesc în tragedia neamului său, este, de fapt, un act de eroism” , spune Eliza Roha.
Despre roman, Catia Maxim afirmă că este „Destinul atipic al unui muncitor bucureștean, necontaminat de molima roșie, dar și o încadrare mai amplă, cu o succintă prezentare a unor evenimente anterioare regimului comunist, bântuit de chipuri înșelătoare de struțocămile politice, au constituit o provocare, amplificată de nevoia de a cunoaște trecutul nostru colectiv, de a ni-l asuma cu bunele și relele sale. Inspirate de cumpene și neșanse ale românilor, paginile acestui roman invită la asumare și la o iertare creștină, altfel spus, la recunoașterea adevărului prin reparații, acolo unde se impun”.
La evenimentul de lansare sunt invitați să vorbească Loreta Popa, Clara Mărgineanu, Eliza Roha, Florin Caragiu și Cristina Marinescu (fiica lui Mihai Marin, eroul romanului).
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române.
Parteneri media: Radio România Cultural, RFI, TV City, Observator Cultural, Cultura, Contemporanul, Agenţia deCarte.ro, publicația on-line IQool.