Glisează meniul stânga/dreapta
5 July 2018 — Evenimente
Grădina MNLR vă așteaptă la un nou concert, marți, 24 iulie 2018, de la ora 19.00, la sediul din Strada Nicolae Crețulescu nr. 8, invitat fiind cantautorul Ovidiu Mihăilescu. Poet la rându-i, mai înainte de a fi inginer, Ovidiu Mihăilescu este îndrăgit de publicul de toate vârstele.
Nume binecunoscut printre folkiştii români, Ovidiu Mihăilescu crede că pentru el, ca artist, contează modul în care arta sa este receptată de public. „Dacă arta mea, indiferent cum e ea, reuşeşte să mişte nişte suflete atunci asta contează cel mai mult, dincolo de faptul că fiecare dintre noi se apropie de artă dintr-un unghi personal. La mine e o încercare de a-mi ţine sufletul cât de cât în viaţă şi curat. La alţii poate fi evident altfel. Dacă există un răspuns dincolo şi lucrurile pe care eu le simt se transmit atunci cred că e spre bine. Poezia este un fel de sfințenie laică, e cel mai genial joc pentru oameni mari, e gimnastica de zbor a sufletului. Ca muzica, ea ne apropie de divin, dar și de umanul cel bun. Cum bine spune un prieten comun, poeții scot diamantele verbului din mina sufletului și ne dau prospețime de sentiment și trăire. Iar limba română, așa cum o moștenim de la Eminescu, e sfântă. E modul în care ne rostuim rostul rostirii în lume. «Cine-și uită limba lui/ardă-l para focului», zice un frumos cântec aromân. Bine ar fi să nu se uite suflarea românească”, mărturisea artistul într-un interviu acordat Muzeului Național al Literaturii Române.
Sunt mulţi cei cărora minciuna li se strecoară zilnic printre picioare. Sunt mulţi cei cărora cuvântul ţară le strepezeşte dinţii, iar a vorbi despre omenie li se pare vetust. Ovidiu Mihăilescu este român, folkist şi atât de departe de categoria celor de mai sus. Spune adevărul chiar dacă acesta se înfige adânc în carne, se dăruieşte pe sine şi muzica sa tuturor, fără să se gândească la avantaje sau alte foloase materiale şi, mai ales, îşi iubeşte ţara aşa cum doar poeţii o pot face, cu asupra de măsură. Chitara primită la 17 ani a fost cel dintâi pas spre valoare, iar participările la festivaluri şi concursuri de gen şi faptul că tinerii sunt atraşi de folk în număr din ce în ce mai mare îi păstrează vie în suflet această bucurie.
„Ce simt atunci când sunt înconjurat de oameni frumoşi la concertele mele? Simt recunoştinţă pentru că în măsura în care oamenii dau senzaţia că au nevoie de ceea ce faci tu atunci te simţi util pe lumea asta. E o problemă acum, pentru că toţi lucrează în stil corporatist, ajung la un serviciu care îi stoarce de viaţă şi oamenii ar vrea să audă şi ei de la altcineva: «Îmi place ce faci!», «Mi-e util ce faci!» Lucrul acesta când nu se întâmplă nu este uşor de îndurat. Mulţi oameni îşi pierd busola sau liniştea sufletească din cauză că nu primesc această recunoaştere şi pentru noi, artiştii, e minunat chiar şi atunci când după un spectacol cu 20 de oameni în sală un singur spectator vine şi spune că i-a plăcut piesa sau textul”, afirma Ovidiu Mihăilescu la concertul de anul acesta de la Noaptea Muzeelor, ce a avut loc la Casa Memorială „George și Agatha Bacovia”.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Vă așteptăm cu drag!