25 December 2022 — Evenimente

„Poezie și creație” #122 | Doina Uricariu și Loreta Popa

Invitată astăzi la „Poezie și creație” este Doina Uricariu, poetă, editor și eseistă. S-a născut la 5 octombrie 1950, la București. A publicat versuri din anul 1976 până în prezent, inclusiv o antologie de autor. Volumele sale au primit numeroase premii ale Uniunii Scriitorilor din România și Republica Moldova. A publicat, de asemenea, studii de critică literară, precum „Apocrife” despre Emil Botta, „Ecorșeuri”, studii critice despre Emil Botta, Dominic Stanca, Jeni Acterian și Florentin Smarandache (1998), la Editura Eminescu. După 1990, devine președinte al grupului editorial Du Style/Universalia Group. Poeziile autoarei au fost traduse și au apărut în numeroase antologii sau volume de autor, în limbile franceză, germană, engleză, spaniolă, portugheză, rusă, sârbă, macedoneană, suedeză, ucraineană, maghiară, italiană, turcă, greacă, norvegiană. Volumul „Nichita Stănescu. Lirismul paradoxal”, teza de doctorat a scriitoarei, susținută sub conducerea științifică a scriitorului și profesorului doctor Eugen Negrici, a fost publicat la editura Du Style. Membră a mai multe organizații ale scriitorilor, naționale și internaționale, PEN Club, Societatea Culturală Europeană și a Uniunii Scriitorilor din România. Președintele unei fundații de caritate, Fundația Universalia din București. A primit Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”. A lansat în luna decembrie la Muzeul Național al Literaturii Române „Vindecările” I – II și „Un fruct de hârtie”, volume publicate în Colecția „Ediții critice” de Editura Princeps Multimedia.

„Cred că poetul este un taumaturg și poezia este o vindecare. Și va rămâne tot timpul o vindecare din toate punctele de vedere, spiritual, chiar și fizic, pentru că lectura poeziei, ascultatul poeziei acționează asupra organelor noastre, asupra creierului, asupra inimii. Nu trebuie să fie neapărat rimă. Există ritmul acela lăuntric condus de un ritm cosmic, care se transmite în cuvintele din poem fie că sunt versurile clasice, fie că sunt versurile modernității. Eu sunt mai mult vizuală. Am o memorie vizuală teribilă, care se și încrucișează cu altele. (…) Cuvintele și ele au legănarea lor sau ariditatea lor, tâșnesc, pot să aibă o anumită violență, pot să aibă un calm înșelător. Toate aceste posibilități sunt cuprinse în «Vindecări». Am suferit mult din pricina acestui tiltu. Din cauza lui, volumul meu de debut a stat șapte ani la cenzură”, mărturisește Doina Uricariu.

„Eram foarte curioasă. Aveam această să-i spun lăcomie în curiozitate. Luam cărțile din bibliotecă, mă uitam la ele, deschideam pagina de gardă, luam raft cu raft până unde ajungeam. Am citit multe povești, dar eram vizuală și căutam albumele. Țin minte că ai mei m-au găsit citind Rilke și mama m-a întrebat ce înțeleg eu din el și i-am spus: «Este atât de frumos, încât m-aș putea legăna. Parcă aș fi într-un leagăn». Atât de mult citeam încât alergam în grădină și mă ascundeam în copaci. Până nu terminam cartea nu plecam. Am citit și sub pătură. Când începeam să citesc o carte nu mă lăsam până nu o terminam. Nu-mi place să citesc azi 30 de pagini și peste cinci zile altele. Când citești poezie, e altceva, dar când citești roman, istorie nu se poate așa. Am citit multă istorie literară, eseistică, filosofie. Sunt înnebunită după marii eseiști. Se potrivește cu spiritul meu speculativ, și am o minte care face mereu șpagat. Nu-i ajunge să pășească de aici până acolo, trebuie să se întindă. Îmi plac pragurile foarte înalte. Caut înălțimile în oameni. Sunt oameni care vor să fie lideri printre mici, să domine o mediocritate sau ceva obișnuit. Eu mi-am căutat tot timpul lideri care chiar aveau ceva de spus. Dacă la început ai clar emoție și sfială, în momentul în care începi să-i asculți se diminuează acest sentiment și ceea ce înveți este enorm”, spune Doina Uricariu.

Credit foto: Dan Vatamaniuc
Proiect coordonat și realizat de Loreta Popa
Urmăriți „Poezie și creație” aici:

Photo gallery