„Poezie și creație” #129 | Daniela Șontică și Loreta Popa

Invitată astăzi la „Poezie și creație” este Daniela Şontică, jurnalistă şi poetă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Braşov, din 2017, şi autoare a mai multor volume de poezie şi publicistică. Licenţiată a Facultăţii de Filosofie şi Jurnalism a Universităţii „Spiru Haret” din Bucureşti, absolventă a cursurilor de Grafică-Pictură ale Şcolii Populare de Artă din Buzău, precum şi a şcolii de secretariat artistic de redacţie (Fundaţia Athenaeum Bucureşti, 1992, clasa prof. Cornel Tabacu), a debutat literar în revista Convorbiri literare, în noiembrie 1989. În 2018 a fost serios preocupată de istoria Marii Uniri. În acest sens, a susţinut la Radio Trinitas rubrica „Oamenii Unirii”, pe baza căreia a realizat volumul „Oamenii Unirii”, apărut la Editura Trinitas a Patriarhiei Române. De asemenea, a publicat în reviste culturale studii pe această temă şi a realizat pentru Teatrul Naţional Radiofonic scenariul „Ziua cea mare”, inspirat de memoriile dr. Vasile Bianu, care s-a difuzat la Radio România Cultural.

Cărţi publicate: „Arlechini într-o pădure sălbatică” (poezie), Editura Vinea, 1995; „Uitaţi-vă prin mine” (poezie), Brumar, 2007; „Iubita cu nume de profet” (poezie), Tracus Arte, 2014; „Privilèges de femme de lune” (poezie), trad. în franceză Claudiu Soare, Vinea, 2015; „Însemnări din pridvor” (publicistică), Trinitas, 2013; „Oamenii Unirii” (publicistică), Trinitas, 2018; „Chipuri din satul românesc” (publicistică), Trinitas, 2020; „30 de scriitori români din exil (1945-1989)”, Editura Basilica, 2022.

„Mă consider fericită pentru că mai pot face încă jurnalism adevărat. Lucrez la ziarul Lumina. Am și o rubrică de câteva minute la Radio Trinitas în care vorbesc despre oameni din trecut din toate domeniile posibile, care reprezintă modele”, mărturisește Daniela Șontică.

„Trebuie să provoci muza să treacă pe la tine, trebuie să fii prezent la întâlnire. Dacă o lași multă vreme nebăgată în seamă se întâmplă ceva. Probabil în concordanță cu tot ce se întâmplă în univers, pentru că se retrage inspirația. Se retrage muza. Am scris de pe la 16 ani. Am publicat o singură poezie cu o lună înainte de revoluția din 1989. După aceea n-am mai publicat aproape nimic. Abia la 23 de ani am mai publicat două sau trei poezii într-un ziar local. Mi se confirmase că am talent după ce-mi apăruse poezia în Convorbiri literare. Poezia era ceva în viața mea care-mi popula toate gândurile, trăirile și simțirile încât nici nu puteam trăi altfel. Oriunde mergeam găseam o imagine, găseam materie primă pentru furnalul care era poezia. Dar poezia aceea era un exercițiu de versificare, de probare a tuturor stilurilor și figurilor de stil. Tot ce găseam la alți autori clasici, contemporani, moderni, nu conta, ce era mai frumos, care rezona cu mine, notam într-un caiet sau țineam minte. Paradoxal, nu aveam copii în jurul meu care să aibă aceleași preocupări. Nu am văzut la nimeni, nu știu de unde vine. Poate din fondul meu mai sensibil. Poate semăn cu o mătușă creativă. Era croitoreasa satului, broda, cosea, făcea tot felul de minuni cu mâinile ei și își cânta viața în versurile scrise de ea, compuse pe loc. În fapt, era un bocet, o doină, care o vindeca pe ea. Eram micuță și o ascultam. Poate a contat și acest lucru. Am scris despre ea. Sau poate pentru că mama era iubitoare de literatură, dar și de teatru radiofonic. Toată familia asculta în fiecare luni seara. Țin minte ce liniște sfântă era în casă. Ascultam la difuzorul din perete”, spune Daniela Șontică.

Concept video & Multimedia: Alex Ursu
Credit foto: Dan Vatamaniuc
Proiect coordonat și realizat de Loreta Popa

Urmăriți „Poezie și creație” aici: