„Poezie și creație” | Ion Bogdan Ștefănescu și Loreta Popa

Invitat astăzi la „Poezie și creație” este Ion Bogdan Ștefănescu, solist al Filarmonicii „George Enescu”, profesor la catedra de flaut din cadrul Universității Naționale de Muzică București și solist la Filarmonicii „Banatul” din Timișoara. Este doctor în muzică din anul 2002, când a obţinut înalta calificare profesională, la Universitatea de Muzică din Bucureşti, cu lucrarea intitulată „Tehnici şi timbralităţi arhaice în creaţia contemporană pentru flaut” avându-l ca profesor îndrumător pe compozitorul Octavian Nemescu. În anul 1995 a obţinut diploma de „Master of Music” la Universitatea Illinois din Urbana-Champaign, SUA, unde l-a avut ca profesor pe renumitul flautist englez Alexander Murray. În paralel cu studiile de masterat, a activat, în cadrul Universităţii Illinois, în calitate de asistent al prof. Alexander Murray (1994 – 1995). Ion Bogdan Ştefănescu este absolvent, în 1993, al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Facultatea de Interpretare Muzicală – secţia Flaut – la clasa prof. Virgil Frâncu, membru fondator al ansamblurilor „Procontemporania” şi „Profil” şi fondatorul „Barock Orchestra” și „Flaut Power”. Din 2012 este membru al Uniunii Scriitorilor din România și are și activitate de dirijor.

„Am ales drumul muzicii, într-un fel, tocmai pentru a fi diferit de ceea ce făcea tatăl meu, Eusebiu Ștefănescu. Aveam în generația mea modele clare de copii care și-au urmat părinții actori, Lamia Beligan, Stefan Bănică Jr., Mihai Constantin, Oana Ioachim. În muzică trebuie să începi de la o vârstă fragedă. Am început studiul pianului de la vârsta de 5 ani și am intrat la Liceul de Muzică. Sigur că în clipa în care ai o educație de felul acesta și opt ani mergi la liceul de muzică e greu să spui că renunți. Am avut colegi care au renunțat în clasa a XII-a și au dat la Actorie, Bogdan Vodă e un exemplu foarte bun în sensul acesta. Și Medeea Marinescu, o pianistă excepțională, a ales Actoria. Eu am ținut acest drum drept și cu prestanță, pentru că tatăl meu a avut ideea, când am împlinit 14 ani, de a mă coopta într-un spectacol de muzică și poezie pe care el îl regiza la Ploiești, după un set de poeme pe care Nichita Stănescu i le dedicase, «Frunză verde de albastru» se numea. A fost practic un fel de contaminare. Am simțit ce înseamnă versul rostit cu prestanță și cu știință, ce efect are pe scenă, și ce efect în clipa în care este susținut de muzică. Așa am făcut legătura că până la urmă «cuvântul care bate aerul înseamnă muzică». De atunci am făcut multe spectacole cu tatăl meu, m-am obișnuit cu cadența lui, cu felul lui de a rosti care era cu totul special în peisajul nostru cultural, de aceea a și fost atât de apreciat de lumea scriitorilor și poeților. Atunci a intrat morbul acesta în mine”, spune Ion Bogdan Ștefănescu.

„Până la o anumită vârstă am citit numai poezie. Nu citeam beletristică. Înnebunit eram după poezie. Cum spunea Leopoldina Bălănuță «Moartea căprioarei» nu spunea nimeni, la fel Gheorghe Cozorici, cum rostea el «Scrisoarea a III-a»… Cu Radu Beligan am făcut eu însumi un spectacol de muzică și poezie. E fantastic. Să ai ocazia să stai lângă asemenea personalități, altfel crești”, mărturisește Ion Bogdan Ștefănescu.

Filmare și montaj: Alex Ursu
Credit foto: Dan Vatamaniuc
Proiect coordonat și realizat de Loreta Popa

Urmăriți „Poezie și creație” aici: