5 March 2022 — Seri de poezie și muzică

„Și-n fond, ce fac femeile pe lume?”

Muzeul Național al Literaturii Române vă invită marți, 8 martie 2022, de la ora 18.00, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, la o întâlnire cu Poezia și Proza dedicată Zilei Internaționale a Femeii, numită „Și-n fond, ce fac femeile pe lume?”. Participă scriitoarele Doina Ruști, Ligia Pârvulescu, Ioana Nicolaie, Ligia-Verkin Keșișian, Catia Maxim și actrița Simona Măicănescu. Invitați speciali: Mircea Tiberian, Nadia Trohin și Vlad Gălățianu.

A devenit o tradiţie ca luna martie să fie una dedicată celebrării feminităţii. Este unanim acceptat faptul că la început de primăvară, chiar dacă numai din punct de vedere calendaristic, femeia să fie omagiată în diversele ei ipostaze. Femeia, fiinţă liberă şi independentă, raţională şi romantică, simplă şi încântătoare, pământeană şi divină, un etern mister, a fost sursa de inspirație a marilor poeţi, a scriitorilor, a pictorilor și muzicienilor, aceștia având infinită încredere în intuiţia ei, lăsându-se cumva călăuziți de căldura, blândețea și răbdarea ei. Vor citi din creațiile lor scriitoarele Doina Ruști, Ligia Pârvulescu, Ioana Nicolaie, Ligia-Verkin Keșișian, Catia Maxim, iar actrița Simona Măicănescu ne va reaminti poeziile Magdei Isanos, Elenei Farago și ale Otiliei Cazimir.

Participarea la eveniment se face prin rezervarea unui loc la adresa programe@mnlr.ro, la telefon 0736.598.451 (WhatsApp, Gabriela Toma), prin prezentarea, la sosire, a certificatului verde și purtarea măștii.

Filmare și montaj: Alex Ursu