7 February 2020 — Reprezentații

Spectacol | „Monoloagele vaginului” după Eve Ensler

Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește spectacolul „Monoloagele vaginului” după Eve Ensler, vineri, 14 februarie 2020, de la ora 18.00, în Sala Perpessicius a sediului din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8.

Spectacolul regizat de Mona Gavrilaș a stârnit interesul publicului din toată țara, care a vrut să-l vadă și să-l revadă. Această adaptare românească a unui text american celebru și controversat la vremea apariției sale are câteva atuuri: subiectul abordat – universul feminin cu emoțiile și trăirile specifice, viziunea regizorală care nu se bazează pe artificii, ci pe comunicarea cu publicul care devine parte integrantă în spectacol și, mai ales, jocul actoricesc al Dianei Giubernea, care se insinuează ca o șerpoaică, reușind să-și schimbe identitatea, să călătorească în timp și în spațiu, împreună cu toți cei din sală. Nimeni nu pleacă indiferent de la spectacol, nimeni nu plecă la fel. Pe parcursul unei ore, bărbaţi și femei se dezbracă de prejudecăți.

Textul a fost tradus în 40 de limbi și jucat în peste 50 de țări, stârnind un adevărat fenomen mondial, un manifest care a generat mișcarea mondială împotriva violenței asupra femeilor. Textul lui Eve Ensler a devenit o provocare pentru actrițe și regizori totodată. Spectacolul „Monoloagele Vaginului” are cronici apreciative și un premiu în cadrul Festivalului Internațional al Teatrului de Studio, iar Diana Giubernea – premiul pentru cea mai bună actriță. Spectacolul are peste 350 de reprezentații în București și în țară. „Regizoarea Mona Gavrilaș și actrița Diana Giubernea, cu mult curaj urmează calea afirmării în teatrul independent”, scria despre spectacol Ileana Lucaciu.

Un spectacol de teatru rafinat pentru toți cei care apreciază bunul simț pe scenă.

Durata: 1h 10 minute fără pauză.

Vă așteptăm!