11 October 2018 — Concerte de muzică

Turneul național 100 x Enescu

23 și 28 octombrie 2018
Universitatea Națională de Muzică București și Muzeul Național al Literaturii Române

După o lansare spectaculoasă, la Tescani, la finalul lunii august, și după un periplu în alte patru orașe ale țării, Turneul național 100 x Enescu, susținut de Bucharest Festival Orchestra și dirijorul Cristian Lupeș, ajunge luna aceasta la București. Pe 23 și 28 octombrie 2018, publicul este invitat la concertele ce vor fi susținute la Universitatea Națională de Muzică și la Muzeul Național al Literaturii Române, parteneri ai turneului.

Turneul național 100x Enescu, de promovare a muzicii contemporane românești, este un eveniment ce reface, în an centenar, celebrul turneu pe care tânărul George Enescu îl iniția și susținea anual, cu mai bine de un secol în urmă, pentru a stimula creația muzicală românească.

Concertul din 23 octombrie, orele 19.00, de la Universitatea Națională de Muzică București, are loc în  deschiderea stagiunii NOI DĂM TONUL, a UNMB, și este inspirat de UniCredit Bank.

Concertul din 28 octombrie, orele 18.00, de la Muzeul Național al Literaturii Române, este un omagiu adus lui Liviu Dănceanu, compozitor, dar și eseist de o forță intelectuală aparte. 

Intrarea este liberă.

Programul cuprinde:
Dansuri românești de Béla Bartók
5 of Millenium de Liviu Dănceanu
Octuor op. 7 de George Enescu

Instrumentiștii Bucharest Festival Orchestra care vor însufleți concertele sunt: vioară – Diana Jipa, Cristina Pașa, Tiberiu Branga, Alexandru Marian; violă – Emanuel Vots, Mădălina Penciu; cello – Bogdan  Postolache, Eduard Zecheru.

„Am gândit și pornit acest turneu acum, în an centenar, pentru că tot o sută de ani ne despart și de turneele pe care George Enescu le susținea în țară, pentru a strânge fonduri și a oferi, an de an, Premiul Național de Compoziție „George Enescu“ celor mai talentați creatori români de muzică academică. În 1918, Premiul Național de Compoziție ajunsese la a cincea ediție. Prin susținerea, cu eforturi proprii, timp de 32 de ani, a acestui Premiu, George Enescu a creat, practic, școala actuală de compoziție. Așadar, noi privim Turneul național 100 x Enescu ca pe o sărbătorire a unei nașteri.” (Cristian Lupeș)

Turneul național 100 x Enescu s-a desfășurat, până în acest moment, la Tescani, Satu Mare, Oradea, Cluj-Napoca și Onești. Urmează Craiova și Sibiu.

Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Parteneri ai turneului: Filarmonica Mihail Jora din Bacău, Filarmonica  „Dinu Lipatti“ din Satu Mare, Filarmonica de Stat Oradea, Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj, Biblioteca Municipală „Radu Rosetti“ din Onești, Filarmonica Oltenia din Craiova, Filarmonica de Stat Sibiu, Universitatea Națională de Muzică București, UniCredit Bank, Muzeul Național al Literaturii Române, Muzeul Național Cotroceni

Susținător: Prototip Studio, Cluj-Napoca

Parteneri media ai turneului: Radio România Muzical, Radio România Cultural, RFI Romania, Radio Clasic, Observator cultural, Ziarul Metropolis, Bookhub.ro, Life.ro, Fundația Arhitext, Igloo media, Revista Zeppelin

Mulțumiri către UniCredit Bank, pentru inspiratul sprijin în susținerea concertului din 23 octombrie, de la Universitatea Națională de Muzică București.
Mulțumiri Muzeului Național al Literaturii Române, pentru generozitatea cu care găzduiește și asigură sprijin logistic pentru desfășurarea, în cele mai bune condiții, a concertului din 28 octombrie.

„Ce ar trebui să mai știți este că încercăm să-l prezentăm pe Enescu tânăr și puternic, energic și încrezător. În tricou și cu ochelari de soare. Vă invităm pe toți să ne însoțiți, dacă doriți, chiar și în blugi, dar încrezători și eleganți în interior, în incursiunea noastră prin muzica contemporană. Vrem să vă invităm la un concert fără prejudecăți, la o muzică spusă sincer, direct și mai ales energic.”(Cristian Lupeș)

Contact:
Costinela Caraene
Coordonator Promovare
Tel: 0745.25.95.85
E-mail: costinela.caraene@gmail.com