{"id":20433,"date":"2021-10-07T11:27:59","date_gmt":"2021-10-07T08:27:59","guid":{"rendered":"https:\/\/mnlr.ro\/?p=20433"},"modified":"2021-11-12T11:07:14","modified_gmt":"2021-11-12T09:07:14","slug":"expozitia-de-arta-divina-comedie-infernul-vazut-de-marcel-chirnoaga-prezentata-la-accademia-di-romania-din-roma","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/mnlr.ro\/en\/expozitia-de-arta-divina-comedie-infernul-vazut-de-marcel-chirnoaga-prezentata-la-accademia-di-romania-din-roma\/","title":{"rendered":"Expozi\u021bia de Art\u0103  \u201eDivina Comedie. Infernul v\u0103zut de Marcel Chirnoag\u0103\u201d prezentat\u0103 la Accademia di Romania din Roma"},"content":{"rendered":"<p>\u00cen cadrul seriei de manifest\u0103ri culturale \u201eDante \u00een Rom\u00e2nia \u0219i \u00een lume\u201d organizate de Accademia di Romania din Roma cu prilejul celui el-al VII-lea Centenar al trecerii \u00een nefiin\u021b\u0103 a poetului Dante Alighieri, \u00een perioada<strong> 11 \u2013 31 octombrie 2021<\/strong>, reprezentan\u021ba ICR din Roma \u0219i Muzeul Na\u021bional al Literaturii Rom\u00e2ne, cu patronajul Comitetului Dante 700 \u0219i al Ambasadei Rom\u00e2niei \u00een Italia, prezint\u0103 expozi\u021bia de art\u0103 <strong><em>Divina Comedie. Infernul v\u0103zut de Marcel Chirnoag\u0103<\/em><\/strong>. Expozi\u021bia reune\u0219te o selec\u021bie de 21 de lucr\u0103ri de grafic\u0103 realizate de <strong>Marcel Chirnoag\u0103<\/strong> \u00een anul 1980, av\u00e2nd urm\u0103toarele titluri: <strong><em>Dante<\/em><\/strong>, <strong><em>Fiarele<\/em><\/strong>, <strong><em>Caron<\/em><\/strong>, <strong><em>Francesca da Rimini<\/em><\/strong>, <strong><em>Cerber<\/em><\/strong>, <strong><em>Furiile<\/em><\/strong>, <strong><em>Ereticii<\/em><\/strong>, <strong><em>Minotaur<\/em><\/strong>, <strong><em>Violen\u021bii<\/em><\/strong>, <strong><em>Sinuciga\u0219ii<\/em><\/strong>, <strong><em>Gerion<\/em><\/strong>, <strong><em>Dracii<\/em><\/strong>, <strong><em>Ipocri\u021bii<\/em><\/strong>, <strong><em>Ho\u021bii<\/em><\/strong>, <strong><em>Ling\u0103ii<\/em><\/strong>, <strong><em>Ulise<\/em><\/strong>, <strong><em>Bertram del Bornio<\/em><\/strong>, <strong><em>Tr\u0103d\u0103torii<\/em><\/strong>, <strong><em>Lucifer<\/em><\/strong>, <strong><em>Falsificatorii<\/em><\/strong> \u0219i <strong><em>Virgiliu<\/em><\/strong>.<\/p>\n<p>Inaugurarea expozi\u021biei va avea loc <strong>luni, 11 octombrie 2021, ora 18:00<\/strong>, la Galeria de Art\u0103 a Accademia di Romania din Roma (Viale delle Belle Arti 110), \u00een prima zi a colocviului interna\u021bional <em>Dante \u00een Rom\u00e2nia \u0219i \u00een lume: receptare, traduceri, r\u0103sunet \u0219i via\u021b\u0103 nou\u0103 <\/em>(11 \u2013 12 octombrie 2021). La lucr\u0103rile colocviului organizat de Accademia di Romania din Roma \u0219i Universitatea Roma Tre \u2013 Departamentul de Limbi, Literaturi \u0219i Culturi Str\u0103ine, cu patronajul Comitetului Dante 700 \u0219i al Ambasadei Rom\u00e2niei \u00een Italia, vor participa: <strong>Roberto Antonelli<\/strong> (keynote speaker, pre\u0219edinte al Accademia Nazionale dei Lincei \u0219i profesor la Universit\u00e0 \u201eLa Sapienza\u201d &#8211; Roma), <strong>Corrado Bologna<\/strong> (keynote speaker, profesor la Scuola Normale di Pisa), <strong>Lucia Battaglia-Ricci<\/strong> (Universit\u00e0 di Pisa, Universit\u00e0 Roma Tre), <strong>Corin Braga<\/strong> \u0219i <strong>Monica Fekete<\/strong> (Universitatea Babe\u0219-Bolyai din Cluj-Napoca),\u00a0 <strong>Smaranda Elian<\/strong> \u0219i <strong>Corina Anton<\/strong> (Universitatea din Bucure\u0219ti), <strong>Dinu Fl\u0103m\u00e2nd<\/strong> (scriitor), <strong>Bruno Mazzoni<\/strong> (Universit\u00e0 di Pisa), <strong>Luisa Valmarin<\/strong>, (Universit\u00e0 \u201eLa Sapienza\u201d &#8211; Roma), <strong>Mira Mocan<\/strong> \u0219i <strong>Anna Pegoretti<\/strong> (Universit\u00e0 Roma Tre), <strong>Luca Lombardo<\/strong> (Universit\u00e0 Ca\u2019 Foscari di Venezia).<\/p>\n<p>&nbsp;<\/p>\n<p>Capodoper\u0103 a literaturii universale, <em>Divina comedie <\/em>a influen\u021bat numero\u0219i scriitori, precum \u0219i arti\u0219ti vizuali, printre care Gustave Dor\u00e9, Sandro Botticelli, iar \u00een Rom\u00e2nia, unul dintre marii graficieni care au fost inspira\u021bi de opera florentinului a fost artistul Marcel Chirnoag\u0103, ale c\u0103rui lucr\u0103ri pot fi admirate pe simezele Galeriei de Art\u0103 a Accademia di Romania in Roma p\u00e2n\u0103 la finalul lunii octombrie. Accesul publicului la vernisaj, conform reglement\u0103rilor \u00een vigoare, va fi limitat \u0219i se va efectua <strong>doar pe baz\u0103 de rezervare<\/strong> la adresa de email <a href=\"mailto:accadromania@accadromania.it\">accadromania@accadromania.it<\/a>, indic\u00e2nd numele, prenumele \u0219i num\u0103rul de telefon. Rezervarea va fi valabil\u0103 doar cu e-mail de confirmare din partea ARR. Accesul la expozi\u021bie, at\u00e2t la vernisaj, c\u00e2t \u0219i pe toat\u0103 durata desf\u0103\u0219ur\u0103rii acesteia, respectiv 11-31 octombrie a.c., se va face pe baza prezent\u0103rii Certificatului Digital European COVID (Green Pass), \u00een format digital sau tip\u0103rit, ori prezent\u00e2nd rezultatul negativ al unui test antigen sau molecular efectuat cu maximum 48 ore \u00eenainte, precum \u0219i a unui document de identitate valabil. Dispozi\u021biile nu se aplic\u0103 copiilor sub 12 ani. \u00cen interiorul s\u0103lii de expozi\u021bie sunt obligatorii purtarea m\u0103\u0219tii \u0219i distan\u021barea de minimum un metru \u00eentre vizitatori.<\/p>\n<p>***<\/p>\n<p><strong>Marcel Chirnoag\u0103<\/strong> s-a n\u0103scut \u00een 17 august 1930, la Bu\u0219teni. Bunicul din partea mamei a fost alsacian, absolvent al Universit\u0103\u021bii din Sorbona. Vorbind despre copil\u0103ria sa, maestrul m\u0103rturisea c\u0103 \u201ede c\u00e2nd m-am n\u0103scut, s\u0103 zic a\u0219a, am vorbit fran\u021buze\u0219te \u0219i rom\u00e2ne\u0219te\u201d. A \u00eenv\u0103\u021bat latina \u0219i germana, bunicul dinspre mam\u0103 fiind profesor de german\u0103. P\u0103rin\u021bii s\u0103i au studiat chimia. Tat\u0103l s\u0103u a fost primul rom\u00e2n care a ob\u021binut bursa de studii Rochefeller, urm\u00e2nd cursuri la Upsalla, unde preda Swedberg, fizicianul care a ob\u021binut Premiul Nobel. Marcel Chirnoag\u0103 m\u0103rturisea c\u0103 de cultura sa s-a \u00eengrijit unul dintre fra\u021bii tat\u0103lui, scriitor \u0219i ata\u0219at cultural \u00een Italia, cel care l-a \u00eendemnat s\u0103 citeasc\u0103 literatur\u0103 modern\u0103. A urmat liceul \u0219apte ani, dup\u0103 metoda ruseasc\u0103. S-a preg\u0103tit ini\u021bial pentru arhitectur\u0103, dar a ales matematic\u0103-fizic\u0103, av\u00e2ndu-l profesor pe Dan Barbilian (cunoscut cu pseudonimul literar de Ion Barbu), de la care prime\u0219te \u00een dar edi\u021bia princeps a <em>Suprarealismului<\/em> lui Andr\u00e9 Breton. \u00cenva\u021b\u0103 singur limba italian\u0103, \u00een timpul c\u0103l\u0103toriilor prin \u021bara lui Dante. \u00cen formarea sa artistic\u0103 au fost c\u00e2\u021biva mari mae\u0219tri care l-au influen\u021bat cum ar fi Albrecht D\u00fcrer, Urs Graf, Jacques Callot, Rembradt, Daumier, Gustave Dor\u00e9, Goya, pictorii mexicani David Siquieros, Diego Rivera, Jos\u00e9 Clemente Orozco. \u00ce\u0219i amintea cu recuno\u0219tin\u021b\u0103 de profesorul Ion State, de la care a \u00eenv\u0103\u021bat teoria imaginii, precum \u0219i de Vasile Kazar, care l-a ini\u021biat \u00een tainele gravurii. A practicat desenul din memorie, nu dup\u0103 natur\u0103, m\u0103rturisind c\u0103 a realizat lucr\u0103ri de art\u0103 \u201ecare pot fi citite \u00een mai multe culturi\u201d. Fiind \u00een c\u0103utarea expresivit\u0103\u021bii \u0219i a sec\u021biunii de aur, a pictat lucr\u0103ri de mari dimensiuni, unele dintre ele av\u00e2nd \u00een jur de 300 de personaje, a\u0219a cum este \u201eT\u00e2rgul din Sorocinsc\u201d. A avut o simpatie deosebit\u0103 pentru cai, ace\u0219tia fiind, \u00een viziunea sa, \u201esimbol al libert\u0103\u021bii \u0219i al violen\u021bei\u201d. A realizat numeroase cicluri, printre care \u201eAlt\u0103 fa\u021b\u0103 a Victoriei\u201d, pornind de la o reprezentare care se opunea imaginii Victoriei din Samothrace, \u00eencerc\u00e2nd s\u0103 ofere o Victorie a \u00eenvin\u0219ilor, a chinui\u021bilor, un \u201ecap de cal sup\u0103rat, cu falduri \u0219i cu aripi\u201d, ciclu creat \u00een Italia. Ciclul \u201eM\u0103\u0219tile\u201d a fost realizat la cererea unor reprezentan\u021bi ai unor galerii din Padova, cuprinz\u00e2nd m\u0103\u0219ti de teatru, m\u0103\u0219ti de priveghi, m\u0103\u0219ti ale binelui, m\u0103\u0219ti de gaze. Cele 13 lucr\u0103ri din ciclul \u201eMon\u0219trii inevitabili\u201d, unde conceptele omene\u0219ti sunt reprezentate prin intermediul animalelor fantastice, au fost concepute, de asemenea, \u00een Italia. A sculptat \u00een lemn, marmur\u0103, piatr\u0103 \u0219i granit. A realizat o serie de m\u0103rci po\u0219tale cu cai, monotipuri, litografii, pictur\u0103 mural\u0103, a ilustrat numeroase c\u0103r\u021bi, printre care \u0219i <em>Infernul, <\/em>pe care o considera cea mai interesant\u0103 parte din <em>Divina comedie, <\/em>cu numeroase dialoguri ale scriitorului florentin cu numeroase persoane, condamna\u021bi care \u00ee\u0219i recunosc vina. Cele 21 de lucr\u0103ri au fost apreciate \u00een Italia, Marcel Chirnoag\u0103 primind Medalia de aur <em>Dante<\/em>, \u00een 1999, la Ravenna, \u00een cadrul unei bienale de sculptur\u0103 pe teme dante\u0219ti, \u00een cadrul c\u0103reia \u0219i-a expus lucr\u0103rile. Ravenna este un loc simbolic, fiind \u0219i ora\u0219ul \u00een care s-a refugiat Dante dup\u0103 ce a fost alungat de compatrio\u021bii s\u0103i florentini. Numeroase pl\u0103ci de gravur\u0103 au r\u0103mas la muzeul de art\u0103 contemporan\u0103 din Floren\u021ba, altele se reg\u0103sesc la Muzeul Pu\u0219kin, la Belgrad, la Paris, la New York. Critici de art\u0103 italieni precum Sergio Segato sau Giuseppe Marchiori au scris cronici laudative la adresa graficianului rom\u00e2n. A expus \u00een numeroase ora\u0219e din Italia (Roma, Milano, Floren\u021ba, Padova, Ravenna, dar \u0219i \u00een Veneto, Lombardia, Sicilia,), \u00een Grecia, Fran\u021ba, Belgia, Elve\u021bia, Germania, Finlanda, Statele Unite (Boston, New York), Argentina, Uruguay, Mongolia, China, Japonia. (extras din Vasile Petrovici, <em>De vorb\u0103 cu Marcel Chirnoag\u0103<\/em>, Editura Corint, Bucure\u0219ti, 2012)<\/p>\n<p><strong>\u00a0<\/strong><\/p>\n<p><strong>ACCADEMIA DI ROMANIA DIN ROMA<\/strong><\/p>\n<p>Tel. +39.06.3201594; e-mail. <a href=\"mailto:accadromania@accadromania.it\">accadromania@accadromania.it<\/a><\/p>","protected":false},"excerpt":{"rendered":"<p>\u00cen cadrul seriei de manifest\u0103ri culturale \u201eDante \u00een Rom\u00e2nia \u0219i \u00een lume\u201d organizate de Accademia di Romania din Roma cu&#8230;<\/p>","protected":false},"author":8,"featured_media":20434,"comment_status":"closed","ping_status":"closed","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"_exactmetrics_skip_tracking":false,"_exactmetrics_sitenote_active":false,"_exactmetrics_sitenote_note":"","_exactmetrics_sitenote_category":0,"footnotes":""},"categories":[9,36],"tags":[],"class_list":["post-20433","post","type-post","status-publish","format-standard","has-post-thumbnail","hentry","category-evenimente","category-expozitii"],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/mnlr.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/20433","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/mnlr.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/mnlr.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/mnlr.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/users\/8"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/mnlr.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=20433"}],"version-history":[{"count":3,"href":"https:\/\/mnlr.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/20433\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":20885,"href":"https:\/\/mnlr.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/20433\/revisions\/20885"}],"wp:featuredmedia":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/mnlr.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/media\/20434"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/mnlr.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=20433"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/mnlr.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=20433"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/mnlr.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=20433"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}