3 iulie 2017 — Evenimente

Evenimente săptămâna 3 – 9 iulie 2017

Dacă eşti îndrăgostit de artă sau vrei doar să cunoşti care este diferența între valoarea unei opere de artă și prețul cu care ea poate fi tranzacționată la un moment dat pe piață și de ce acesta fluctuează, cum se desfăşoară o licitaţie şi care sunt criteriile, vei afla răspunsurile direct de la un iniţiat în domeniu, istoricul şi criticul de artă Pavel Şuşară, în cadrul conferinţei Preţ şi valoare. Piaţa de artă , pe care o va susţine marţi, 4 iulie, începând cu ora 18.30, la sediul MNLR din Str. Nicolae Creţulescu 8. Pavel Șușară este critic și istoric de artă, monograf, poet, publicist și scriitor român, cercetător de istorie a artei. Specializat în istoria artei moderne și contemporane, Pavel Șușară este autorul unei monografii importante despre opera pictorului Corneliu Baba, dar și poet, având câteva volume de poezii publicate, pentru care a primit un premiu al Uniunii Scriitorilor din România în 1996.

Începând din 4 iulie, până la finalul lunii august, în fiecare marți, de la ora 19.00, aveți șansa să participați la o întâlnire cu cele mai importante prozatoare contemporane din România. Proiectul Întâlniri cu prozatoare contemporane face parte dintr-o campanie amplă a Romanian Literature Now , menită să atragă atenția asupra literaturii române contemporane. Cea dintâi dintre invitate este Cecilia Ștefănescu, care a debutat în 2002 cu romanul Legături bolnăvicioase (reeditat la Polirom în 2005, 2006 şi 2010), ecranizat în 2006, în regia lui Tudor Giurgiu, pe un scenariu semnat de autoare.

Tot marți, 4 iulie, de la ora 19.30, continuă proiectul cultural Marți în ALBnegru la sediul MNLR cu spectacolul Scrisori de dragoste către o prințesă chineză de Matei Vișniec, o improvizație semnată de actrița Ioana Crăciunescu.

Miercuri, 5 iulie, Muzeul Național al Literaturii Române vă invită de la ora 19.00, la spectacolul-lectură Octavian Paler , în interpretarea actriței Diana Giubernea, regia Mona Gavrilaș. Cărțile lui Octavian Paler sunt un spectacol al ideilor, o ţesătură de cugetări filosofice pe care e imposibil să le treci cu vederea.

Joi, 6 iulie, de la ora 20.00, Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la evenimentul Mircea Baniciu în grădină la Muzeu , o întâlnire cu poezia și muzica. Folk înseamnă muzică, mesaj, idei. Folk înseamnă spirite libere. Mircea Baniciu și-a început cariera cu o chitară pe umăr şi o poezie agăţată la rever, astfel încât tot ce a urmat nu avea cum să fie decât plin de seva inspiraţiei, încântând sufletele multora dintre noi de-a lungul timpului. Prezența sa pe scenă oriunde înseamnă o şansă la calitatea unui spectacol, la bucuria unei emoţii.

Vineri, 7 iulie 2017, de la ora 19.00, vă puteți întâlni cu poezia dacă veniți la spectacolul-lectură Adrian Păunescu , în interpretarea actriței Diana Giubernea și regia Monei Gavrilaș. Adrian Păunescu a fost un poet, publicist şi om politic român. Este cunoscut mai ales ca poet şi ca organizator al Cenaclului Flacăra. A fost unul dintre cei mai prolifici poeţi români contemporani.

Sâmbătă, 8 iulie, de la ora 13.00, în cadrul evenimentului Scriitori contemporani la muzeu , dacă alegeți să vizitați Muzeul Național al Literaturii Române puteți s-o faceți alături de scriitorul Radu Voinescu. Poet, scriitor, publicist și critic literar, membru al Secției de Critică al Asociației Scriitorilor din București, Radu Voinescu a ales să evolueze împotriva ideilor și temelor dominante ale literaturii române contemporane.

Săptămâna se încheie cu o seară de film. Duminică, de la ora 19.30, la sediul din Nicolae Crețulescu nr. 8, puteți viziona filmul Inimi cicatrizate , scenariul și regia de Radu Jude. Adaptarea spune povestea romanţată a scriitorului Max Blecher, care în film poartă numele Emanuel. Personajul este internat într-un sanatoriu pe malul mării, cu o boală spinală, imobilizat la pat. Blecher a fost el însuşi afectat de o astfel de boală în timpul ultimului deceniu al vieţii. A murit la 29 de ani. Filmul Inimi cicatrizate se bazează pe romanul autobiografic al autorului.

Evenimentele sunt organizate de Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române.

Parteneri media: Radio România Cultural, RFI, TV City, Observator Cultural, Cultura, Contemporanul, AgenţiadeCarte.ro, publicația on-line IQool.

Galerie Foto