Evocare Clara Mărgineanu

Astăzi se împlinește un an de când poeta Clara Mărgineanu și-a ales cu grație o stea, după o lungă și cumplită suferință. Au fost invitați să vorbească despre miracolul poeziei ei prieteni apropiați precum Maria Gheorghiu, cantautor, redactor București fm, Luminița Tucă, lector universitar doctor asoc., jurnalist, și Ovidiu Mihăilescu, poet și folkist. Moderator: Loreta Popa.

Clara Mărgineanu era născută în 1972, la București. Licenţiată în arte la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti (Facultatea de Film, secția Comunicare audiovizuală), a debutat cu poezie în revista Luceafărul, în 1991. A publicat 10 volume de versuri, între care „Sărmanele Duminici”, „Pariu pe prietenie”, „Prizonierul libertății”, „Uși zidite în alt destin”, „Dans cu pumnalul în inimă”, „Măștile Cleopardei”, „Sărutul femeii poem”. A publicat, de asemenea, volume de interviuri și publicistică. Realizator de emisiuni culturale la TVR între anii 1995 și 2013, unde a realizat interviuri, reportaje, documentare, era membru al Uniunii Scriitorilor din România, secţia Poezie, al Uniunii Cineaştilor din România, secţia regie film şi TV, și al Uniunii Artiștilor și Realizatorilor de Film. În 2019, în cadrul Festivalului Internațional de Poezie București, organizat și găzduit de Muzeul Național al Literaturii Române, Clara Mărgineanu a lansat volumul bilingv de poezie „Femeia albastră – Blue woman”, apărut la Editura Semne, în traducerea lui Adrian George Sahlean.

„Urcușul, rânduit vreme de un an de la mutarea ei la Ceruri, s-a încheiat în Sâmbăta lui Lazăr cel înviat din morți. Nimic întâmplător! Prietenia nu cunoaște granița dintre viață și moarte. Iubirea vine din suflet, iar sufletul nu moare niciodată!”, spune Luminița Tucă.

„A vrut să trăiască, s-a încleștat cu dinții și unghiile de viață pentru că știa că mai are de oferit lumii din frumusețea sufletului ei. Mai avea de înmulțit talanții și cât a trăit a făcut asta exemplar, prin poezie mai ales. Dar tot mai ales, și prin proza poetică, cea care însoțea prezentările oamenilor-lumină asemeni ei, hărăziți în destin”, punctează Maria Gheorghiu.

„Sunt spirite care trăiesc în lumina unui fulger și, chiar dacă trăiesc mai puțin, impregnează mai puternic locurile, oamenii, cuvintele. Pot să spun că a fost un model de claritate, de clarificare pentru cei care au cunoscut-o și care au știut să se apropie de ea și să interacționeze cu ea. Avea un anume fel de sensibilitate, era foarte ușor de rănit, de îndepărtat, de pierdut din anturaj și tocmai de aceea cred că va rămâne una dintre poetele mari ale acestei țări. Clara avea un fel foarte aspru de a-și alege cuvintele, poemele ei sunt cumva mai acide. Scria cu sânge, scria cu sens, cu o mare sevă verbală”, mărturisește Ovidiu Mihăilescu.

Filmare și montaj: Daniel-Paul Ciobanu

Fotografii: Dan Vatamaniuc

Proiect coordonat și realizat de Loreta Popa

Urmăriți „Evocare Clara Mărgineanu” aici: