Glisează meniul stânga/dreapta
24 februarie 2023 — Expoziții
Muzeul Național al Literaturii Române, Calea Griviței nr 64-66, sălile „Petru Creția” și „Alexandru Oprea”
2 – 25 martie 2023
Muzeul Național al Literaturii Române va invită joi, 2 martie 2023, ora 17.00, la deschiderea expoziției „Echilibru fragil” a artistei Gabriela Naftanailă-Levențu, curatoriată de istoricul de artă Dalina Bădescu.
Expoziția cuprinde lucrări de textile și de grafică, îmbinând interesul pentru materialitatea textilelor și posibilitatea lor de a crea volume ample fără greutate și atenția pentru detaliul grafic, care migrează din zona ornamentului în zona spiritualului.
„O prezență plină de personalitate, cu o capacitate remarcabilă de a transforma energia locurilor prin care trece într-una mereu luminoasă și pozitivă, Gabriela Naftanailă-Levențu este un artist care reușește să imprime lucrărilor sale o parte semnificativă din propria ființă, astfel încât ele devin imediat recognoscibile, forme modelatoare de spațiu și lumină.
Folosind materiale diafane, aproape imponderabile, texturi naturale brute și opace sau, din contră, structuri textile transparente, toate suspendate ca niște steaguri nepaleze de rugăciune, Gabriela Naftanailă-Levențu construiește lumi în epură, hărți ale grădinii paradisului, în care forma se topește treptat în lumină, exteriorul vizibil este înlocuit de mesaje luminoase de dincolo de timp și de spațiu, iar materia devine permeabilă, sacrul putând fi astfel întrezărit prin aceste porți deschise către Paradis.” – Dalina Bădescu, curator
Expoziția va putea fi vizitată de marți până sâmbătă, în intervalul 10.00-18.00.
Prețul unui bilet:
15 lei/zi/vizitator – adulţi
7 lei/zi/vizitator – elevi, studenţi, pensionari, militari, grupuri organizate, adulți cu handicap mediu și ușor
gratuit – copii <7 , angajații PMB și angajaţii reţelei de muzee din România, copii cu handicap, precum și persoana care îi însoțeste, adulți cu handicap grav sau accentuat, precum și persoana care îi însoțește