Glisează meniul stânga/dreapta
24 februarie 2023 — Evenimente
Muzeul Național al Literaturii Române, Calea Griviței nr 64-66, sala „Alexandru Condeescu”
28 februarie – 11 martie 2023
Muzeul Național al Literaturii Române vă invită marți, 28 februarie 2023, de la ora 17.00, la deschiderea expoziției „Pisici, pisicuţe şi pisiceli”, semnată de Marius Ghica.
Invitați: Ion Bogdan Lefter, Pavel Șușară și Ioan Groșan
Amfitrion: Ioan Cristescu, directorul MNLR
„Marius Ghica este o revelaţie pentru mine. Înţeleg că el comite de multă vreme cocoşi, dar e prima dată când eu îi văd. Este, repet, o revelaţie; din mai multe puncte de vedere şi în mod foarte serios. În primul rând, venind dintr-o altă zonă decât cea a artelor vizuale, el nu are niciun fel de prejudecată şi nicio inhibiţie. Se manifestă cu întreaga libertate pe care o dobândeşte un om care gândeşte cu mintea lui şi se exprimă cu mijloacele şi cu instrumentele lui.” – Pavel Șușară
„Anul acesta, scorpionul din mine a ales să expună şaizeci şi opt de pisici, pisicuţe şi pisiceli. De ce pisici? Încerc să fac puţină lumină acum, gândind retrospectiv şi amintindu-mi cum mi s-a impus în cele din urmă acest univers tematic, să-l numim aşa deocamdată. Poate mi-a dat de gândit niţel o observaţie a bunului meu prieten Mircea Dinescu, făcută anul trecut la Cetate, acolo unde a început şi aventura mea cocoşească.
Pentru că la Cetate, izolaţi şi departe de frica pandemică ce ne-a cuprins aproape pe toţi, am început să colorez cocoşi şi chiar să găsesc primii admiratori ai pânzelor mele cocoşeşti. Văzând că i-am împânzit casa cu cocoşii mei multicolori, Mircea mi-a zis: Bre, încearcă să faci şi altceva, o găină, o puicuţă acolo, o fătucă, o duduie, ceva altceva. Prea te-ai cocoşit, de parcă pe lume n-ar fi decât masculinitate, împăunare cocoşească, luptă bărbătească şi cântece de cocoşi. Gândeşte-te puţin şi la consoartele noastre şi la pisicelile lor. Explorează niţel şi universul femeiesc!” – Marius Ghica
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 28 februarie – 11 martie 2023, de marți până sâmbătă, în intervalul 10.00-18.00.
Prețul unui bilet:
15 lei/zi/vizitator – adulţi
7 lei/zi/vizitator – elevi, studenţi, pensionari, militari, grupuri organizate, adulți cu handicap mediu și ușor
gratuit – copii <7 , angajații PMB și angajaţii reţelei de muzee din România, copii cu handicap, precum și persoana care îi însoțeste, adulți cu handicap grav sau accentuat, precum și persoana care îi însoțește