Glisează meniul stânga/dreapta
6 aprilie 2020 — Aniversări și evocări
Fănuș Neagu (5 aprilie 1932 – 24 mai 2011) a fost un adevărat „om orchestră” al literaturii noastre. A scris cu egală iscusință proză scurtă, romane, piese de teatru, scenarii de film, cronică sportivă, pamflete, ba chiar și literatură pentru copii. Ca să nu mai vorbim că a jucat în filmul „Crucea de piatră” rolul unui general sovietic! Dar dincolo de literatura pe care a scris-o, Fănuș a fost în primul rând un personaj.
Ca mulți alți membri ai boemei bucureștene din cea de-a doua parte a secolului XX, a intrat în legendă. Înalt și masiv, blond, cu voce tunătoare, nu putea trece neobservat nicăieri, așa că a știut să-și facă deopotrivă prieteni, dar și dușmani. Pe dușmani i-a veștejit în spumoase pamflete, iar pe prieteni i-a adunat în „Cartea cu prieteni”, pe care Editura MLR a reeditat-o, la 50 de ani de la apariție, într-o ediție de colecție.
A debutat cu volumul de povestiri, „Ningea în Bărăgan” anunțând nașterea unui mare stilist al limbii române. Apoi, „Dincolo de nisipuri” se transforma și într-un film excepțional, regizat de Radu Gabrea. „Frumoșii nebuni ai marilor orașe”, în care-și îmbracă în metafore prietenii și aventurile lor, va fi ecranizat la rândul său, de T.V.R., în regia lui Constantin Dicu. „Amantul marii doamne Dracula” și „Asfințit de Europă, răsărit de Asie” vor fi ultimele sale romane.
Fănuș Neagu a iubit nu doar actorii, ci și teatrul, scriind mai multe piese de teatru, ca „Echipa de zgomote”, jucată la Teatrul Majestic (actualul Odeon) de o distribuție prestigioasă, în regia lui Alexa Visarion, ori „Scoica de lemn”, „Olelie” și exuberanta „Năluca”, jucată la Teatrul Național, în regia lui Dan Micu și cu decorurile extravagante ale lui Romulus Feneș. De altfel, Fănuș Neagu a fost și director al Naționalului între anii 1993 și 1996, perioadă în care nu au intrat în repertoriu piese ca „Livada de vișinată” și „Riesling al III-lea”, după cum prevestea un săptămânal satiric, ci capodopere ale dramaturgiei universale, cu grijă alese, montate de regizori faimoși. Inevitabil, vulcanicul scriitor a ajuns, în 2001, printre „nemuritorii” Academiei Române.
Un alt capitol al existenței lui post-decembriste l-a reprezentat munca la revista „Literatorul”, unde-i avea colegi pe Eugen Simion, Marin Sorescu, Valeriu Cristea, Gheorghe Tomozei.
A scris mult, cu poftă nestăpânită, așa cum a și trăit, fără să se cruțe, iar ultima lui carte, cutremurătorul „Jurnal cu fața ascunsă” (editat și de Editura MLR) dezvăluie nu doar munca la un nou roman, ci și fricile și îndoielile unui biet muritor, dar și demnitatea cu care a știut să-și întâmpine moartea, fără văicăreală, cu stiloul în mână.
Text scris de Radu Băieșu, regizor de teatru, redactor la Editura MLR și muzeograf
Foto: Fănuș Neagu, fotografie realizată de Ion Cucu, arhiva MNLR