12 iunie 2020 — Comunicate de presă

Felix Brunea-Fox – inventatorul jurnalismului de investigație

Pe numele său adevărat Filip Brauner, Felix Brunea-Fox și-a făcut liceul la Iași, unde a și debutat în presă, la doar 19 ani, în revista „Arena”, condusă de faimosul Pamfil Șeicaru. Curând după aceea pleacă la București, abandonează facultatea pentru a-și urma vocația de ziarist. Astăzi, într-o epocă în care gazetăria este practicată de tot mai mulți agramați și neaveniți, numai simplul fapt de a-l pomeni pe Brunea-Fox reabilitează o meserie tot mai hulită. Alături de alți tineri scriitori aspiranți, ca Benjamin Fundoianu sau Alexandru Philippide, pleacă spre Capitală cu primul tren dinspre Moldova după sfârșitul Primului Război Mondial. Aici, calitățile sale sunt remarcate imediat de Constantin Mille și astfel devine gazetar profesionist, publicând cu precădere în „Dimineața” și „Adevărul”. Înzestrat cu un autentic talent literar,  el își transformă reportajele în adevărate nuvele. L-au prețuit cam toți scriitorii mari ai vremii, în frunte cu Arghezi, care-i lăuda „inteligența sclipitoare” într-o tabletă din „Bilete de papagal” (15 august 2928). Despre el, Geo Bogza scria în 1973: „Oricât și oriunde se va vorbi despre reportaj, va trebui să se spună că Brunea-Fox a pus piatra de temelie a reportajului românesc. O istorie a presei române (…) va trebui să-i închine un capitol întreg, așa cum istoriile literaturii române închină capitole întregi lui Mihail Sadoveanu sau Liviu Rebreanu.” În efervescenta și opulenta perioadă interbelică, el preferă să evite lumea mondenă și să-și aleagă temele din cele mai obscure și nefericite zone ale societății. În „România literară”, la puțin timp după moartea lui, Radu Popescu scria: „Brunea-Fox… era scriitor din creștet până-n tălpi, el a adus în scrisul său gazetăresc – riguros, nou și specific – fantezia, libertatea, rapiditatea, imagistica, îndrăzneala literaturii de avangardă, contopită cu un soi de „clasicism” moldovenesc, făcut din umor, generozitate, cultură veche și rafinată, și mai ales de o limbă românească de o puritate, de o bogăție, de o savoare și de o autenticitate cum puțini au putut să scrie, sub presiunea secretarului de redacție și a rotativei…”. Dar despre ce scria domnul Brunea-Fox? În 1926, a publicat un ciclu de articole în „Adevărul”, numit „meserii umile”. Scria despre cei care pingeleau încălțările vechi și uzate, potcovari, curelari, geamgii și mulți alții, dispăruți astăzi. Altădată, scria despre leproșii uitați de prin lagărul  Lărgeanca, mutați ulterior la Tichilești, în județul Tulcea. Iar Brunea-Fox nu a fost doar în vizită, a avut curajul să stea alături de ei mai multe zile. A scris despre fel de fel de oameni ciudați, ca un ins care făcea măști de carnaval după ce studia vizitatorii târgului de la „Moși” (actuala piață Obor), sau Petrache Lupu, ciobanul care vorbea cu Dumnezeu. A mai pătruns adânc în lumea ciudată a „trustului cerșetorilor” (în articole precum „Școala pomanagiilor”, „Culisele cerșetoriei organizate”, „Chitră mă învață”). Evident, nu a neglijat nici lumea prostituției, dedicând un ciclu de articole celei mai vechi meserii din lume (dintre care rămâne antologic „A murit Sbonghici”, reflexie amară asupra acestei lumi întunecate și a personajelor care o populau). El a descoperit atât publicului, cât și autorităților, o lume invizibilă, dar prezentă și atât de îndurerată. Ecoul de după ciclul de articole, scrise după expediția din iadul leproșilor, a fost uriaș, autoritățile repezindu-se spre anonima localitate despre care nimeni nu știa nimic, iar Arghezi publică un articol elogios, în „Bilete de papagal” („Un reportaj senzațional”). După venirea comuniștilor la putere, Brunea-Fox a încercat să scrie din nou, dar o dictatură nu poate fi prielnică pentru un reporter de investigații. Iar dacă vreun ziarist în viață va avea curiozitatea de a citi ciclul de articole „Scene din campania electorală” (din cartea „Reportajele mele – 1927 -1938”), își va da seama că puține s-au schimbat în țara noastră de atunci, dar poate descoperi, în cazul că poate și vrea, un model de urmat.

Text de Radu Băieșu, redactor și muzeograf, MNLR

Foto: Felix Brunea-Fox, DGLR (A/B)

 

326 vizualizări