Glisează meniul stânga/dreapta
2 noiembrie 2021 — Festival
Ediția FCLA din 2021 a demonstrat încă o dată că există în viața culturală românească un interes autentic pentru literatura și, în general, pentru cultura țărilor din America Latină. Festivalul a fost organizat cu sprijinul deosebit al celor șase ambasade ale Americii Latine din Argentina, Chile, Cuba, Mexic, Peru, Uruguay și a constat în proiecții de filme artistice și documentare care au avut în centrul atenției viețile scriitorilor latino-americani, lecturi de poezie și proză, inaugurarea Altarului de Ziua Morților, ridicat la sediul MNLR din Strada Nicolae Crețulescu 8, în memoria lui Ivan Patzaichin, precum și expoziția Peisaje, monumente-simbol și portrete din America Latină, organizată în București Mall Vitan.
Deschiderea festivalului a avut loc joi, 28 octombrie 2021, în Sala Iosif Naghiu, la sediul MNLR din Calea Griviței 64-66, lecturile și proiecțiile de filme documentare s-au desfășurat la sediul MNLR din Strada Nicolae Crețulescu 8, iar expoziția, în centrul comercial.
Prof. univ. dr. Ioan Cristescu a punctat în discursul său faptul că, și prin acest eveniment, MNLR dorește „să creeze un cadru, un spațiu de manifestare nu numai a multiculturalității, ci un spațiu de prezență a tuturor formelor de creație artistică posibile nu numai din cultura română, ci din toate culturile lumii”, menționând că „în general, se tot vorbește despre faptul că ar trebui să căutăm lucrurile care ne unesc și nu pe acelea care ne despart. Părerea mea este că singurele lucruri care ne unesc, indiferent de ce gândim, indiferent de ce spunem, indiferent de ce ne dorim, sunt valorile dintotdeauna ale umanității, (…) fiecare cultură, prin manifestările ei, apărând umanitatea.”
Ne-au onorat cu prezența domnul consilier Carlos Maria Vallarino, Șef Adjunct al Misiunii în cadrul Ambasadei Republicii Argentina în România, care a subliniat importanța latinității, elementul nostru comun, evenimente precum FCLA, fiind cele care „ne unesc, ne aduc într-un loc și ne oferă oportunitatea de a ne cunoaște mai bine, să ne înțelegem mai bine și să organizăm lucruri majore la nivelul cooperării internaționale”.
Excelența Sa, Doamna María-Pía Busta-Díaz, ambasadoare a Republicii Chile în România, a fost însoțită de domnul Cristián Davis, Secretar II și Consul al Republicii Chile. Doamna ambasador a menționat faptul că cei mai buni ambasadori ai culturii chiliene și latino-americane au fost întotdeauna scriitorii și artiștii, aducând în prim-plan scriitorii din Chile prezentați în cadrul FCLA: Pablo Neruda și Gabriela Mistral, ambii laureați ai Premiului Nobel, precum și Omar Lara, care a ajuns în România, a studiat și a legat o frumoasă prietenie cu Marin Sorescu.
Pentru Excelența Sa, Domnul Roberto Cesar Hamilton Magaña, Ambasador al Republicii Cubei în România, cultura „este cheia libertății oamenilor”, „componentă primordială a calității vieții”. Din partea Ambasadei Cubei, a participat, de asemenea, domnul Miguel Lorenzo Gómez Cárdenas, consilier în cadrul ambasadei.
Excelența Sa, Domnul José Guillermo Ordorica Robles, Ambasador al Statelor Unite Mexicane în România, remarca faptul că, în opinia sa, cultura este, mai ales în acest context pandemic, „un vehicul de comunicare, de dialog, de apropiere între toate popoarele”, fiind necesară „co-responsabilizarea socială” și întărirea legăturilor cu alte culturi, nu doar cu cele care fac parte din familia latino-americană. Criza sanitară ne-a determinat să reflectăm asupra identității, dând naștere la „o nouă forță identitară la nivel global, o forță care ne face să ne ridicăm din poziția îngenuncheată în care s-a aflat umanitatea în ultimii ani”, „pentru a putea arbora același steag, steagul unei singure umanități, unite prin cultură, solidaritate și prin co-responsabilizare”, iar acest lucru ar trebui făcut de noi toți ca un exercițiu zilnic. Din partea Ambasadei Mexicului, au mai participat domnul Benito Jiménez Sauma, Șeful Cancelariei, și domnul Oscar Peréz, Atașatul Administrativ în cadrul Ambasadei Mexicului.
Excelența Sa, Doamna María Eugenia Echeverría Herrera, Ambasador al Republicii Peru în România, a fost însoțită de domnul Juan Hector Diaz Ligarda, șeful Secției Consulare. În cadrul festivalului, Peru a fost prezent cu filmul La pasion de Javier, realizat de Eduardo Guillot, care are ca subiect viața poetului peruan Javier Heraud, care a murit la doar 21 de ani.
Doamna Maria Marcela Dos Santos, Însărcinat cu afaceri ad interim în cadrul Ambasadei Republicii Orientale Uruguay în România, a vorbit despre Juana de Ibarbourou sau Juana de America, laureată a numeroase premii naționale și internaționale, ale cărei biografie și poeme sunt prezentate în cadrul expoziției organizate de MNLR, cu sprijinul celor șase ambasade, în București Mall Vitan.
Pentru a marca 100 de ani de la nașterea lui Astor Piazzolla, artistul argentinian Mariano Castro a ales două piese semnate de celebrul compozitor: Adiós, Nonino și Libertango.
https://vimeo.com/640852449/d81f315c2b
Altarul de Ziua Morților din 2021 a fost dedicat lui Ivan Patzaichin. Evenimentul a fost organizat de MNLR, cu sprijinul deosebit al Ambasadei Statelor Unite Mexicane în România, și a avut loc în prezența prof. univ. dr. Ioan Cristescu, director general al MNLR, a Excelenței Sale, José Guillermo Ordorica Robles, Ambasador al Statelor Unite Mexicane în România, și a domnului Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
Altarul este ridicat în Mexic de Ziua Morților, o sărbătoare națională, foarte importantă, sincretică, ce aduce împreună universul prehispanic și credințele despre viață și moarte ale religiei catolice. Sentimentul de tristețe, de doliu pe care moartea îl aduce în cultura occidentală, creștină, simbolizat prin culoarea violet, este însoțit de sentimentul de bucurie, de culoare, adus de cultura prehispanică, simbolizat prin cempoalxóchitl, floarea cu 100 de petale, portocalie, ambele culori regăsindu-se pe altar, alături de elementele esențiale: pâinea morților (pan de muertos), sarea, apa, lumânările, arcul de cempoalxóchitl, desene realizate din semințe cu imagini ale energiilor divine prehispanice, hârtie decupată (papel picado) cu figuri ale Catrinei, realizate de José Guadalupe Posada, alimentele, fructele și dulciurile preferate ale persoanei decedate, obiectele personale (în cazul acesta, vâsla lui Ivan Patzaichin a fost expusă pe altar), sculpturi (arborele vieții, xoloitzcuintle).
Prin ridicarea acestui altar, prof. univ. dr. Ioan Cristescu, gazda evenimentului, sublinia faptul că s-a realizat „o comuniune umană în cel mai pur sens al cuvântului uman”. Excelența Sa, José Guillermo Ordorica Robles, Ambasador al Mexicului în România, a menționat faptul că acest altar este închinat „persoanelor dragi, din dragoste și cu bucurie, din sentimentul de mulțumire vie că i-am cunoscut și că, plecând, ne-au lăsat o prezență permanentă prin faptele lor, prin dragostea pe care ne-au dăruit-o, prin timpul pe care l-au petrecut alături de noi.”
https://vimeo.com/640886582/515238c870
Au fost proiectate filmul artistic La pasión de Javier (regia: Eduardo Guillot, scenariu: Augusto Cabada, Peru, 2014, 100 min. v.o. în limba spaniolă), filmele documentare Pablo Neruda, el hombre y su obra (regia: Luis R. Vera, Chile, 2004, 39 min., v.o. în spaniolă) și Gabriela Mistral… el misterio de una cigarra (regia: Luis R. Vera, Chile, 2006, 86 min., v.o. în spaniolă), precum și lecturile susținute de scriitorul mexican Carlos Manuel Cruz Meza și Nicolas Guillén.