3 mai 2018 — Evenimente

Festivalul „Salut, Adolescența!” | a XXI-a ediție

Primăria Municipiului Bucureşti prin Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Teatrul de Comedie și asociațiile Euro CulturArt și Clubul UNESCO -„Adolescenții” organizează, între 7-13 mai 2018, cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Salut, Adolescența, un program de educaţie culturală şi de promovare a operelor literare şi artistice realizate de adolescenţi din România şi Republica Moldova, program menit să celebreze a douăzeci și una ediţie a Zilei Adolescenţilor, conform unei Legi promulgate la 13 noiembrie 1997 de Preşedintele României.

Programul este co-finanţat de AFCN (Administraţia Fondului Cultural Naţional) și este inclus în cadrul evenimentelor care sărbătoresc 100 de ani de la Marea Unire.

În cadrul festivalului, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (Str. Nicolae Creţulescu 8) vă invită la dezbaterea Literatura pentru adolescenți – între canonic, iconic și bestseller din cadrul Festivalului Salut, Adolescența, luni, 7 mai 2018, de la ora 17.00. Invitaţi sunt prof. univ. dr. Silviu Angelescu, conf. univ. dr. Paul Cernat, Bogdan Alexandru Stănescu, coordonatorul colecțiilor Junior și Biblioteca Polirom – Editura Polirom, Dan Pleșa, directorul Editurii Vellant. Moderator: Cristian Teodorescu.

Galerie Foto