Glisează meniul stânga/dreapta
16 aprilie 2020 — Aniversări și evocări
Acum 141 de ani, pe 16 aprilie 1879, se năștea, la Didești, județul Teleorman, Gala Galaction, pe numele său adevărat, Grigore Pișculescu.
Toată viața a pendulat între vocația de teolog și cea de scriitor, reușind să le servească pe ambele, în mod strălucit. Este hirotonit preot, în 1922, iar la scurtă vreme își începe și cariera de profesor universitar, predând la Universitatea din Chișinău și apoi, la cea din București.
Ca scriitor, își alesese de mult pseudonimul Gala Galaction. Se spune că inspirația alegerii acestui pseudonim ar fi venit în urma unui pelerinaj la mănăstirile din Moldova, pe când se afla în primul al de facultate.
Poate cea mai importantă operă a sa, ca slujitor luminat al bisericii, este noua traducere a „Bibliei”, la care a lucrat timp de șase ani (finalizată în 1934). Aceasta rămâne până astăzi neegalată.
A scris articole, nuvele, romane, jurnale de călătorie, ba chiar și o piesă de teatru. A debutat cu un volum de nuvele, „Bisericuța din Răzoare”, încă din 1914. Perioada interbelică se dovedește a fi cea mai prolifică pentru scriitor, reușind să publice și patru romane („Roxana”, „Papucii lui Mahmud”, „Doctorul Taifun”, și „La răspântie de veacuri”).
Totuși, locul „confortabil” pe care și l-a asigurat în literatura română se datorează cu precădere nuvelelor și povestirilor „Moara lui Călifar”, „Linia dreaptă”, „Revista idealistă” sau „Copca rădvanului”.
Prietenia cu Tudor Arghezi, încă de pe băncile Liceului „Sfântul Sava”, este poate una dintre cele mai puternice și longevive din istoria literaturii române. Redăm un scurt fragment dintr-o scrisoare primită de la Tudor Arghezi, pe care Gala Galaction a transcris-o în „Jurnalul” său, datată: Cernica, 12 februarie 1900.
„Iubite Pişco, atingem două săptămâni de când, între noi, a căzut, tăcerea morţii, al cărei întuneric l-am alimentat eu. Pentru aceasta, mă iartă (…) Ce mai gândesc, ce mai simt, ce am mai scris? … Ceea ce poate cineva să gândească, dacă ploaia îi răscoleşte sufletul câteva zile în şir şi când un vânt cu braţe de fier îi zguduie pereţii… Ce îţi închipuieşti că simt când, în obscuritatea utreniei, trei ore în şir, văd un zid de spectre negre, intonând imnuri de mântuire, când noaptea mă cuprinde subt catapetesme ca într-un clopot de tuci? Ce să simţi când tu trosneşti, ca un brad uscat, când fiecare fibră a ta ironizează pe cealaltă şi când vezi clar că, în faţa lui Dumnezeu, te ştergi ca o linie de cărbune? (…) Primeşte, scumpe Pişco, îmbrăţişările şi sărutările mele. Fie ca Dumnezeu să ne conducă unde visăm. Al tău, cu totul, Theo”.
(Gala Galaction, „Jurnal”, III, ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Teodor Vârgolici, Editura Minerva, Bucureşti, 1980, p. 240.)
Text scris de Radu Băieșu, regizor de teatru, redactor la editura MLR, muzeograf
Foto: Gala Galaction citind o carte, fotografie din expoziția de bază a MNLR (Strada Nicolae Crețulescu 8)