5 martie 2018 — Evocări

Haig Acterian

Pe 5 martie 1904 s-a născut într-o familie de armeni din Constanța (ca și frații săi mai mici, Arșavir și Jeni) Haig Acterian. Ca elev la liceul bucureștean Spiru Haret, coleg și prieten cu Mircea Eliade, îi recomandă să citească Omul sfârșit al lui Giovanni Papini care ar „seamăna  cu el” (episod faimos relatat în Romanul adolescentului miop). Eliade îi va dedica primul său roman, „anglo-indianul” Isabel și apele Diavolului (1930) lui Haig, aka „Mihail” – pseudonimul său plachetele poetice Agonia (1929) și Urmare (1937). Lirismul lor expresionist-thanatic și mistic are însă o calitate modestă. O curiozitate a rămas și compoziția dramatică Dialog între închipuiri (reinterpretare spiritualist-creștină a Meșterului Manole), din anii studenției la Conservatorul de Artă Dramatică. Între 1929-1930, la Viena și Berlin, se specializează în regie de teatru cu Max Reinhardt, V. Meyerhold, E. Piscator ș.a. Participă la conferințe în Italia, Franța și Elveția, de unde trimite corespondențe la ziarul Vremea. Întors în țară, pune în scenă piese de Shakespeare, Eschil și Shaw, dar se ocupă și de film (documentarele Munții Apuseni și Uzinele Malaxa, din 1939). Devenit director teatral al compania Ventura, s-a numărat printre fondatorii asociației culturale Criterion, în 1932, alături de Petru Comarnescu, Eliade, H.H. Stahl, Vulcănescu, Ionel Jianu, Floria Capsali & Co.  Un jurnal de epocă – Cealaltă parte a vieții noastre – i-a fost publicat în 1994 de fratele supraviețuitor Arșavir. Bazată pe traduceri proprii (Furtuna ș.a.) monografia Shakespeare (1938), polemică la adresa shakespearologiei clasice, e o premieră autohtonă. Colaborarea amicală cu regizorul britanic Edward Gordon Craig, ca și fascinația – comună multor congeneri – pentru „marionetismul” și „supramarionetismul” concepției sale despre arta actorului, se va traduce în prefața lui EGC la importantul volum programatic Pretexte pentru o dramaturgie românească (1936), în eseul Gordon Craig și ideea de teatru (1937) și într-o densă corespondență editată de Arșavir în anii 90. Alte broșuri – recapitularea istorică După un veac de teatru românesc, expunerea de estetică idealist-spiritualistă Limitele artei, militanta Orientarea teatrului – subliniază opțiunile celui mai important teatrolog al „tinerei generații” interbelice. La începutul anilor 30, afiliat Asociației Amicii URSS, colaborează în presa comunistă a lui Sahia & Co, la fel ca și bunul amic Petre Țuțea, aka Petre Boteanu. Sub influența lui Nae Ionescu cei doi se legionarizează însă progresiv. Încă mai fanatizată va fi soția sa, regizoarea Marietta Sadova, divorțată pentru el de primul soț, Ion Marin Sadoveanu. Această (s-a spus) „Electră legionară”, mai vârstnică decât Haig cu șapte ani, îl inspiră și când, în perioada Statului Național Legionar, preia conducerea Naționalului bucureștean, spre spaima angajaților neconformi. În perioada rebeliunii din ianuarie 1941, plasează în Piața Teatrului megafoane pentru chemarea la luptă a camarazilor. După reprimarea rebeliunii, e internat în lagărul de la Lugoj, unde scrie, până în 1943, o importantă monografie dramatică despre Moliere, apărută după 1990. Eliberat, ca și alți legionari, cu prețul trimiterii în prima linie pe Frontul de Est, dispare în luptele de la Guban (în Caucazul strămoșilor), pe 8 august 1943. Cadavrul nu a fost găsit. Aventura politică a Mariettei Sadova avea să continue însă și pe durata regimului comunist când, oportun recuperată, va sta „la baza” procesului Noica-Pillat din 1958, prin aducerea ilegală în țară a unor cărți ale exilaților Eliade și Cioran cu ocazia primei ieșiri, la Paris, a Naționalului bucureștean.

Text de Paul Cernat.

Foto : http://personalitati.araratonline.com/acterian-haig-1904-1942/

167 vizualizări