5 iulie 2018 — Comunicate de presă

A încetat din viață reputatul eminescolog Dimitrie Vatamaniuc

Credite foto: Dan Vatamaniuc, 26 martie 2012

Muzeul Național al Literaturii Române anunță cu deosebită tristețe stingerea din viață, miercuri, 4 iulie 2018, la vârsta de 98 de ani, a criticului și istoricului literar Dimitrie Vatamaniuc, membru de onoare al Academiei Române, reputat eminescolog și un fervent apărător și promotor al culturii și civilizației românești din Bucovina de Nord. Ne alăturăm, astfel, tuturor celor care deplâng dispariția celui care a fost Dimitrie Vatamaniuc.

Pe 20 septembrie Dumitru/Dimitrie Vatamaniuc ar fi împlinit 98 de ani (s-a născut la Sucevița, în 1920). Pe 5 iulie 2018 s-a stins, lăsând în urmă o operă vastă de editor, monograf și bibliograf istorico-literar. Absolvent de liceu la Cernăuți, licențiat, în 1947, al Facultății de Litere și Filosofie din Cluj, membru al societății studențești bucovinene „Junimea”, a lucrat mai întâi ca profesor de liceu și publicist cultural. Devine, din 1956, cercetător la Institutul de Istorie Literară și Folclor (ulterior Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române) și la Muzeul Literaturii Române (din 1975). Membru de onoare al Academiei Române (din 2001). S-a ilustrat, în anii 1940-1950, mai ales ca prozator (fără relief deosebit). Numele îi va fi legat, definitiv, de marea ediție critică M. Eminescu (în calitate de continuator al lui Perpessicius și alături de Petru Creția, de la volumul VII la volumul XVI). Mai ales editarea publicisticii eminesciene a avut de întâmpinat, în anii 1980, dificultăți politice considerabile. Alte contribuții eminescologice de pondere: Publicistica lui Eminescu I-II (1986-1996), Eminescu. Manuscrisele – jurnal al formării intelectuale și al lărgirii orizontului de creație, instrument de lucru (1988), Eminescu. Contribuții documentare (1993), Eminescu și Transilvania (1995), Caietele lui Eminescu. Mitologie și document (1998) vădesc cuprindere monografică, detentă comparatistă și acribie de documentarist. A fost, în Ioan Slavici și lumea prin care a trecut (1968), redimensionată în Ioan Slavici. Opera literară (1970), cel mai complet monograf al lui Slavici (cartea Magdalenei Popescu îi e superioară doar hermeneutic) și de asemenea editor al operei lui. Lui Lucian Blaga (ale cărui cursuri le-a audiat, înainte de instaurarea comunismului), îi va dedica, în 1977, un volum reconstitutiv-biografic pasionant, cu revelații documentare multiple (la acel moment). Un loc secundar ocupă volumele despre Coșbuc (G. Coșbuc. O privire asupra operei literare, 1967), Agârbiceanu (1970) sau I. Popovici-Bănățeanul (1959 – debut editorial, la origine teză de doctorat). Repere în materie sunt în schimb bibliografiile comentate – cvasicomplete, impresionante – despre Slavici (1973, împreună cu Teofil Bugnariu și Ioan Domșa) Agârbiceanu (1974), Lucian Blaga (1998) și Arghezi (2005). A mai îngrijit ediții din și despre nuvela istorică românească în secolului 19, românii din afara granițelor ș.a. A rămas, până la sfârșit, un cărturar discret și prob, dedicat muncii sale de-o viață pentru valorile literaturii române clasice. Un mare și benedictin muncitor intelectual, de care o cultură matură are stringentă nevoie.