Glisează meniul stânga/dreapta
3 martie 2025 — Lansări de carte
Muzeul Național al Literaturii Române și Editura Școala Ardeleană vă invită luni, 10 martie 2025, ora 18.00, la sediul Muzeului Național al Literaturii Române, str. Nicolae Crețulescu nr. 8, la o „Întâlnire cu Iustin Moraru”, în fapt o lectură publică și lansarea volumului Calea Bucuriei.
Prezintă: Ioan Adam, Dinu Flămând, Vasile G. Dâncu. Amfitrion: Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române.
Volumul a apărut anul trecut, iar conceptul grafic al copertei este semnat Dark Moon Studio, cu un cuvânt înainte de Ioan Adam, care spune „Calea bucuriei e calea descoperirii lui Dumnezeu, pe care acest poet din Ardeal îl invocă eroic într-un timp al materialismului dezlănțuit”.
„Scrise pe «malul apusului», poemele din noul volum semnat de Iustin Moraru surprind prin numitorul comun la care sunt aduse. Poetul e octogenar (la bărbați se poate spune vârsta!), dar pășește ferm pe calea bucuriei. Jubilație, beatitudine, euforie la vârsta psalmistului? De ce nu?! Bucuria e altceva decât fericirea, sinonimia celor doi termeni nu e perfectă. Bucuria ține de individ, fericirea de societate, de poziția ta în cadrul ei. Poți fi bucuros din multe motive, cel mai important fiind conștiința de a fi, de a trăi tu, ca om, într-o lume trecătoare. A vedea lumina răsăritului încă o dată, într-o nouă zi, a te scălda în apa râului, a contempla izbânda firului de iarbă asupra asfaltului greu, a întrezări germinația, a observa cu ochi dilatați de atenție freamătul frunzelor, odiseea florilor, zbuciumul norilor, a număra «petalele zilelor», a avea amintiri (cireșul din ograda părintească, tatăl, iubita) sunt motive de bucurie. Cine face toate acestea și nu se lasă doborât de invazia umbrei poate spune: Sunt! Ergo sum!”, scrie Ioan Adam în cuvântul înainte al volumului.
Iustin Moraru (11 martie 1944, Orosfaia, județul Bistrița-Năsăud) este poet, prozator și membru al Uniunii Scriitorilor din România. În 1962, a absolvit Liceul „Ady-Șincai” din Cluj-Napoca. După doi ani de filologie – Facultatea de Limba și Literatura română –, a urmat Facultatea de Electrotehnică, în cadrul Institutului Politehnic din același oraș, absolvită în 1969. Timp de 22 de ani, din 1969 până în 1990, a fost ziarist, lucrând succesiv la publicațiile Scânteia tineretului, Autoturism, România pitorească și Dimineața. A debutat cu versuri, în 1962, în revista Tribuna. A făcut parte, alături de Eugen Uricaru, Dinu Flămând, Ion Mircea, Marian Papahagi, Adrian Popescu și alții, din grupul care a înființat, în decembrie 1968, cenaclul și revista Echinox, care a apărut, fără întrerupere, vreme de peste 55 de ani. Editorial, a debutat în 1972, cu volumul de versuri La poarta pietrelor, apărut la Editura Dacia.
Cărți publicate (selectiv):
Poezie: Desprinderea fiului, Editura Dacia, 1976; Trăind într-o rază, Editura Eminescu, 1982; Pasăre liberă, Editura Cartea Românească, 2004; Dirijorul de vise, Editura TipoMoldova, 2016; Cușca leului liber, Editura TipoMoldova, 2016; Ferestre între lumi, Editura eLiteratura, 2018; Scări și capcane, antologie de autor, Colecția „Echinox”, Editura Școala Ardeleană, 2020; Nectarul clipei, Editura Junimea, 2020; O sută și una de poezii, antologie, Editura Academiei Române, 2022; Lumina din înserare, Editura Școala Ardeleană, 2022.
Proză: Vina, roman, Editura Albatros, 1980; ediția a doua, revăzută și adăugită, Editura TipoMoldova, 2015; Părinții abstracți, roman, Editura Albatros, 1983, ediția a doua, revăzută și adăugită, Editura Studis, 2013.
Intrarea este liberă. Vă așteptăm cu drag!