Glisează meniul stânga/dreapta
1 august 2020 — Dezbateri culturale
Sâmbătă, 1 august 2020, la ora 14.00, Ovidiu Șimonca o are invitată pe Irina-Roxana Georgescu, la Interviul săptămânii, tânără scriitoare şi poetă, profesoară de limba şi literatura română la Colegiul Naţional „Sfântul Sava“ din Bucureşti. Irina-Roxana Georgescu (născută în 29 august 1986) a absolvit Facultatea de Litere (specializarea română – franceză) a Universității din București în 2008 şi a urmat masteratul de Teorie literară şi literatură comparată (2010). A devenit doctor în filologie în 2016. Volumul de debut în limba română – „Noţiuni elementare” (Cartea Românească, 2018) – a fost nominalizat la Gala Tinerilor Scriitori (ediţia 2019) şi la Gala Premiilor Observator cultural (ediţia 2019). A debutat în limba franceză cu volumul de poezii „Intervalle ouvert”, apărut la editura L’Harmattan (Paris, 2017).
Vă invităm la o discuție despre cum pot profesorii de limba şi literatura română să atragă elevii spre lectură, ce înseamnă, pentru un tânăr scriitor român, să debuteze în Franţa şi ce autori români clasici şi contemporani au priză la publicul tânăr.
#Interviulsăptămânii #scriitoricontemporani #culturaindirect #mnlr #literatura
Primele interviuri pot fi accesate din playlist-ul disponibil aici: https://culturaindirect.ro/interviul-saptamanii/