Interviul săptămânii | Ovidiu Șimonca și Lia Faur

Invitata lui Ovidiu Șimonca la „Interviul săptămânii” este Lia Faur, scriitoare și lector de limba română la Institutul Limbii Române din București, care, din luna octombrie a anului trecut, predă limba română ca limbă străină în Tunisia, la Universitatea El Manar, Institutul de Limbi Moderne „H. Bourguiba”. Trăind această experiență, Lia Faur recunoaște că s-a încărcat cu energia a două țări. „Când ești acasă, te gândești la țara de adopție, când ești acolo, vizezi mai mult decât de obicei câmpuri verzi întinse pe mii de kilometri. Sosirea mea în Tunisia a fost un șoc, drept pentru care am început să țin un jurnal. De cinci ori pe zi, musulmanii sunt chemați la rugăciune și dacă se întâmplă să locuiești lângă o moschee, fără să vrei, înveți cuvintele, mai ales dacă le auzi de atâtea ori pe zi”, afirmă Lia Faur. „Trebuie să te integrezi și să te faci cunoscut prin cultura ta. La curs s-au înscris studenți mai mult din curiozitate. Limba română este o limbă exotică pentru ei. De altfel, este prima dată când se predă limba română în Tunis. Prin filieră franceză, cei mai mulți dintre ei sunt iubitori de Cioran. Cred că există o oarecare percepție a realității comună. Ei spun că lumea nu este cea pe care o promovăm noi, ci este la fel cu cea a lui Cioran. Au o natură tristă, în care bucuria și tristețea se îngemănează, iar Cioran se potrivește de minune cu starea lor”, punctează scriitoarea, care a urmat un curs de arabă, pentru a putea înțelege cu adevărat cultura tunisiană. „Dacă te comporți ca un european, cu regulile noastre de gentilețe, ai surpriza să fi greșit înțeles. Am avut parte în Tunis și de priviri răutăcioase. Am încercat să-mi acopăr părul, să fiu mai puțin vizibilă, dar oricum noi avem mișcări diferite de lumea arabă, care este o lume în continuă mișcare, o lume care gesticulează mult, se atinge mult, iar femeile, în ciuda prejudecăților, sunt foarte sigure pe ele, pentru că au învățat să se miște în această lume”, spune Lia Faur. În timpul pandemiei, Lia Faur a muncit mai mult decât ar fi făcut-o în mod normal. A predat mult on-line. „Comunitatea românească e restrânsă. A trebuit să mă susțin moral cu ajutorul scrisului, cu ajutorul evenimentelor culturale pe care le urmăream on-line. Dorul pe care l-am trăit în Tunisia este unul pe care nu l-am trăit niciodată. Se identifică cu cel pe care l-am simțit când am plecat din țară prima dată după revoluție. Aveam sentimentul că țara mea este atât de îndepărtată și că nu o voi mai vedea niciodată. Îmi exersez o formă a patriotismului pe care nu am cunoscut-o. Ceea ce se întâmplă acum este un dor foarte curat și mă străduiesc să nu cad în patetism. România, deodată, îmi apare ca un spațiu curat, verde, sănătos, proaspăt, în care trăiește fiul meu. Cum am ajuns acasă, primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă plimb cu bicicleta prin parc, o plăcere de care în Tunis nu am avut parte. Acolo, ca femeie, trebuie să fii tot timpul atentă în jurul tău”, a încheiat Lia Faur.
Urmăriți „Interviul săptămânii” aici: