Ion Vinea, un poet în veșnică schimbare

Pe 17 aprilie 1895 se năștea, la Giurgiu, Ion Vinea. Pe numele adevărat Ion Eugen Iovanache (după alții, Iovanaki) a absolvit Liceul „Sfântul Sava” din București, după care a studiat dreptul, la București și Iași. Între 1916 și 1919 va fi mobilizat. Deși a obținut licența în drept, nu a profesat niciodată avocatura, preferând ocupația de scriitor și jurnalist. Încă din liceu se arată interesat de poezie, reușind să editeze, în 1912, împreună cu prietenii săi, Tristan Tzara și Marcel Iancu, revista  „Simbolul”, care va avea doar patru numere.

Va continua să scrie poezie simbolistă, la vremea respectivă fiind cea mai modernă formă de poezie, dar și articole ironice, incisive, ca cel în care ironizează excluderea, în 1919, din Societatea Scriitorilor Români, a unor scriitori considerați pro-germani, printre care și Arghezi, de către președintele Mihail Dragomirescu.

Treptat, el devine tot mai curajos, îndreptându-se spre avangardă. Căpătând experiență, el devine, în 1922, redactor șefl „Contimporanului”, revistă pe care o conduce timp de zece ani. Revista devine bastionul avangardiștilor, care își fac un scop în a lupta împotriva artei și prejudecăților burgheze. Printre colaboratori se numără Benjamin Fundoianu, Ilarie Voronca, Ion Barbu și numeroși scriitori străini, ca Paul Eluard, Phillipe Souppault, Andre Breton, Robert Musil și alții.

Poet versatil, Vinea știe să treacă cu dezinvoltură de la simbolism la modernism și avangardism, reușind să gliseze cu ușurință printre diverse registre lirice. Deși a fost un poet atât de înzestrat, nu s-a dovedit un prea bun gestionar al propriei opere, publicând puține volume, ultima carte, „Ornic nesupus: versuri” (1966), apărând după moartea sa.

A debutat cu volumul „Descântecul și Flori de lampă”, în 1925, urmat de „Paradisul fântânilor” (1930), ilustrat de prietenul Marcel Iancu, și „Ora fântânilor” (1963). A scris și două romane, „Lunatecii” și „Venin de mai” (neterminat), ambele publicate postum. Articolele și pamfletele au fost adunate în volum și publicate, de asemenea, după moartea sa. Cu siguranță, fără Ion Vinea, avangarda românească ar fi fost mult mai săracă.

Text scris de Radu Băieșu, regizor de teatru, redactor al Editurii MLR, muzeograf

Foto 1: Tristan Tzara, Marcel Iancu, Ion Vinea cu câinele Satyr, aprox. 1913-914, arhiva MNLR

Foto 2: Scrisoarea lui Marcel Iancu către Ion Vinea, arhiva MNLR