Isac Peltz 37

Pe 10 august 1980 murea la București Isac Peltz (Isac Nathan Peltz, n. 11 februarie 1899, București). Provenit din familia modestă a unui croitor și dintr-un mediu (cartierul evreiesc Văcărești) pe care-l va evoca mai târziu în romanele sale, debutat în volum cu prozopoeme (Fiori, 1918) devine un publicist fervent în numeroase publicații de orientări diferite (e redactor și la Literatorul lui Macedonski). Frecventează atât cercul Sburătorului cât și cel al Vieții românești, risipindu-se în mai toată presa disponibilă. Nu relativ numeroasele sale culegeri de proză scurtă îl impun (printre acestea – Fiori, Stafia roșie, Meșterul viață, Paiațe, Fantoșe vopsite ș.a.), nici piesele de teatru (Crima, Ediție specială) sau romanele satirice (Viața cu haz și fără a numitului Stan și Horoscop), ci romanele-frescă de medii sociale despre mahalaua evreiască ante- și interbelică, pe care a acreditat-o literar la vârf în literatura română, cu universul ei comprimat, sufocant-promiscuu, și nevoia disperată de evadare a locuitorilor săi: Calea Văcărești – 1933, de departe capodopera scriitorului -, spectaculosul Foc în Hanul cu Tei, Țară bună și, într-o anumită măsură, atrocele Nopțile domnișoarei Milli, mai puțin ( Actele vorbește și Pui de lele. Spirit etic franc și moderat, prețuit de lumea literară nexenofobă, a făcut parte din rândul evreilor eliminați din Societatea Scriitorilor Români și puși sub interdicție în timpul legilor antievreiești ale regimului Antonescu, iar între 1949-1953, după un scurt interludiu de speranță și reintegrare literară, a suferit rigorile represiunii staliniste. Recuperat de noul regim, a făcut concesii moderate până la sfârșitul vieții, fără a mai reuși să-și recupereze tonusul literar de altădată (marcate de spectrul cenzurii, dar și de o vădită oboseală, romanele și prozele scurte din Israel însângerat, Vadul fetelor și Max și lumea lui, Inimi zbuciumate – aluzie transparentă la romanul lui St. Zweig, Până într-o zi, Instantanee comice… și nu prea, nu depășesc cu mult nivelul interesului documentar). Credo-ul memorialistic din Am scris numai pentru promovarea omeniei este inegal și parțial relevant. A fost tatăl pictoriței și graficienei Tia Peltz care i-a și ilustrat, în inconfundabilu-i stil copilăros, cărțile.

Text de Paul Cernat

foto: Arhiva MNLR