La mulți ani, Ana Blandiana!

Pe 25 martie, Ana Blandiana împlinește o vârstă neverosimilă: 80 de ani. S-a născut la Timișoara, pe 25 martie 1942, cu numele Otilia Valeria Coman. Pseudonimul „Blandiana” a fost luat după numele satului matern. Ca fiică de preot ortodox devenit deținut politic în timpul stalinismului, a trebuit să aștepte patru ani până la încadrarea la Filologia clujeană, lucrând o vreme pe un șantier de construcții. Debutul editorial din 1964, cu volumul de versuri „Persoana întâia plural” o plasează în prima linie a „generației 60” – poetă-fanion chiar, laureată a numeroase premii interne și internaționale majore (inclusiv Herder, în 1982). Cărțile de versuri – mai bine de douăzeci la număr – evoluează de la jubilația blagiană, în registru senzorial feminin, a începuturilor, către un orfism subtil, apoi către o poezie de meditație existențială parabolică, infuzată, cu trecerea timpului, de livresc („Călcâiul vulnerabil”, „Octombrie, noiembrie, decembrie”, „Ora de nisip”, „Arhitectura valurilor” sunt doar câteva dintre vârfuri). A lucrat, multă vreme, în presă. Vizita din S.U.A., într-un program de burse acordat mai multor scriitori congeneri, va avea asupra ei un impact major. „Vocea” inimitabilă, amprenta sensibilității reflexive, talentul poetic și frumusețea pură au transformat-o repede într-o vedetă a lumii literare, înainte ca disidența să facă din ea o figură civică marcantă; Blandiana e, de fapt, alături de Doina Cornea, cea mai proeminentă și influentă personalitate literară feminină a vieții noastre publice din ultimele decenii. Grupajul de poeme contestatare publicat (ca prin minune) în revista Amfiteatru din 1985 a circulat, după interzicerea temporară a poetei, în samizdat și a fost difuzat la posturile occidentale de radio, cu impact semnificativ. „Cruciada copiilor” și „Totul” se numără, de altfel, printre reperele poeziei noastre disidente din epocă. Seria de volume pentru copii din anii `80 („Întâmplări din grădina mea”, „Alte întâmplări din grădina mea”, „Întâmplări de pe strada mea”) au impus un personaj – motanul Arpagic, cel mai cunoscut motan din literatura română – pentru aluziile de un umor subversiv la adresa lui Nicolae Ceaușescu; Arpagic îi va supraviețui însă dictatorului, fiind și după 1990 protagonistul unor volume pe măsură (v. „Cartea albă a lui Arpagic”, „Întoarcerea lui Arpagic”). Eliminată din presă, autoarea e reabilitată totuși relativ rapid, suficient cât să-i apară, în populara colecție BpT, un volum antologic, înainte de a fi din nou interzisă. Revoluția din decembrie 1989 a avut-o în prim-plan și pe ea, în calitate de membră a Consiliului FSN – organism din care își va da rapid demisia. Devine, ulterior, re-fondatoare și președintă a PEN-Club România, apoi întemeietoare a Alianței Civice, cu rol major în politica românească de opoziție a momentului; nominalizarea ca prezidențiabil a lui Emil Constantinescu i se datorează într-o mare măsură. Căsătorită, din anii ’60, cu scriitorul și publicistul Romulus Rusan, a înființat Memorialul „Sighet” și Academia Civică, instituții-cheie ale memoriei concentraționare anticomuniste, cu rol formativ și de arhivare. Detenta internațională, prezentă și înainte de 1989, se amplifică, poeta ajungând unul dintre cele mai traduse și mai cunoscute nume ale literaturii române în străinătate. A fost – este – și o eseistă prodigioasă, de elevată reflecție intelectuală și morală („Calitatea de martor”, „Eu scriu, tu scrii, el/ea scrie”, „Autoportret cu palimpsest”, „Orașe de silabe”, „Geniul de a fi”, „Ghicitul în mulțimi” ș.a.), dublată de o memorialistă redutabilă (în „Fals tratat de manipulare sau istoria ca viitor”). Pe nedrept rămase în umbra volumelor de poezie și de eseuri sunt povestirile fantastice și parabolice din „Cele patru anotimpuri” (1977), „Proiecte de trecut” (1982), „Imitație de coșmar” (1995) ș.a., poemele în proză („Cea mai frumoasă dintre lumile posibile”) și romanul multistratificat „Sertarul cu aplauze” (1992), unul dintre cele mai substanțiale din deceniul zece. Mai nou, și membră a Academiei Române, Ana Blandiana este o scriitoare-instituție.

 

Text de Paul Cernat

Credit foto: Dan Vatamaniuc