Glisează meniul stânga/dreapta
24 mai 2020 — Aniversări
Copilul teribil al poeziei optzeciste și al Cenaclului de Luni, Florin Iaru (pseudonimul lui Florin Rîpă, Iaru fiind numele de fată al mamei) s-a născut în 24 mai 1954, la București. Plachetele de versuri Cântece de trecut strada (1981), La cea mai înaltă ficțiune (1984), Înnebunesc și-mi pare rău (1990) au devenit rapid hit-urile unui poet urban prin excelență. Antologia de grup Aer cu diamante, alcătuită în 1982 alături de Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei și Ion Stratan, pe formula de cvartet a Beatles-ilor, îi datorează titlul – preluat dintr-un poem definitoriu. Ieșit din experiența Arghezi & Urmuz, a lui Geo Dumitrescu și a postavangardei imediat postbelice, a lui Mircea Dinescu și a beatnicilor americani, autorul e un ludic psihedelic; exuberanța și alienarea, răzvrătirea histrionică și feeling-ul provocator sunt motoarele de căutare ale poeziei sale improvizatorice, inteligente și neliniștite, dramatice în fond, ca un freejazz în continuă ebuliție.
Publicat după trei decenii de pauză editorială, volumul de versuri Jos realitatea! (2019) a făcut să curgă multă cerneală pro și contra, din motive mai curând extraliterare. Anterior, poetul se „reinventase” în postcomunism nu ca dramaturg (precum Matei Vișniec) sau ca romancier (precum Mircea Cărtărescu), ci ca autor de proze scurtissime, la limita dintre schiță și anecdotă. Culegerile Fraier de București, Povestiri cu final schimbat sau Sânii verzi reunesc texte „cu witz” despre fandaxiile cotidianului și în registre dintre cele mai diferite. Dincolo însă de volumele propriu-zise, a impulsionat proza scurtă autohtonă prin intermediul proiectului revuistic Iocan și al unor ateliere de „gen”; ele au făcut, deja, școală. Îndelung anunțat, un roman aflat în șantier a fost amânat sine die: autorului îi plac, se vede treaba, „spațiile mici.” Agorafil prin vocație, a „trădat”, multă vreme, literatura în contul publicisticii (la Academia Cațavencu, apoi la Cațavencii, la Cotidianul, la TV sau în presa life style ș.a.m.d.), dar a revenit, inevitabil, la ea. Spirit greu de domesticit și înainte, și după 1989, mergând la nevoie până la ruptura față de vechi „aliați”, Iaru rămâne, oriunde s-ar manifesta în spațiul public, un rebel rațional cu alură de etern adolescent. Un personaj atașant, exuberant, viu și în răspăr, un om liber.
Text de Paul Cernat, critic literar, publicist și eseist