23 aprilie 2020 — Aniversări

La mulți ani, Octavian Soviany!

S-a născut în 23 aprilie 1954, la Brașov. A urmat Facultatea de Filologie la Cluj, devenind apoi profesor de limba română (1979 – 1990), urmând ca după revoluție să se implice activ în noua viață literară. A fost publicist comentator al revistei conduse de Ion Vartic „Universul cărții”, apoi redactor al revistei „Contemporanul – Ideea europeană”, sub directoratul prozatorului Nicolae Breban, unde devine un respectat critic literar. Din 1994 va continua să predea, ca profesor titular de limba și literatura română și universală.

În 2008 devine doctor în Filologie la Universitatea din București, cu o teză intitulată „Textualismul românesc”. Este atras atât de poezie, cât și de critica literară, dar și de proză.

A câștigat numeroase premii, cu precădere pentru poezia sa, dar și pentru proză și critică literară. Poezia lui, așa cum se cuvine unui adevărat cărturar, dar și abil stilist, este exuberantă, erotică și adesea îndrăzneață în lexic, dar cu eleganță barocă. Fără a fi doar licențios, ca mulți exponenți ai generației nouăzeci, care descoperă voluptatea imprecației și a „vorbei deochiate”, dar fără a le dubla cu substanță, Soviany știe să jongleze cu imaginile șocante, sau de-a dreptul sinistre, ca în romanul „Viața lui Kostas Venetis” (2011), ce povestește viața ticăloasă a protagonistului,  obsedat de rău ca scop al vieții, nu ca întâmplare, sau slăbiciune, ci ca plăcere supremă. Necromant hidos la chip, la suflet, dar și consecvent în cinism, el îi istorisește mai tânărului amant supranumit „nemțoaica”, peripețiile unei existențe rătăcitoare petrecute în decadentul secol XIX.

În poezie, autorul știe să se joace cu folos cu zăgazurile timpului, țesându-și cu fantezie jocul erotic într-un spațiu vag oriental, ca în „Dilecta” (2006), în care stăpânește atât verva, cât și un limbaj prețios, cu lexic elevat, ușor nostalgic.

A debutat în volum cu „Ucenicia bătrânului alchimist” (1983), publicând apoi încă nouă cărți de poezie, printre care „Turnul lui Casanova” (1996), „Scrisori din Arcadia” (2005) sau „Pulberea, praful și revoluția”. Dintre volumele în proză amintim „Textele de la Monte Negro” (2003), „Moartea lui Siegfried” (2015) sau „Casa din strada Sirenelor” (2017).

Opera lui este o încântare pentru inițiați, iar cărțile viitoare cu siguranță vor stârni aceeași interes.

71 vizualizări