Glisează meniul stânga/dreapta
7 noiembrie 2018 — Lansări de carte
Muzeul Național al Literaturii Române și Teatrul Dramaturgilor Români vă așteaptă joi, 8 noiembrie 2018, la sediul MNLR din Strada Nicolae Crețulescu 8, Sala Perpessicius, la evenimentul de lansare a albumului omagial Marius Bodochi 65. În deschidere vor lua cuvântul Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, regizorul Alexander Hausvater și actorul George Mihăiță.
Este foarte greu, dacă nu imposibil, să vorbești despre un actor așa, în general. Ajungi inevitabil la formulări sterile și vag personalizate. Despre fiecare rol ar trebui măcar un cuvânt. Pentru că fiecare rol e o operă în sine și caracterul metonimic al situației lasă ceva nespus. Este exact cazul lui Marius Bodochi, în relație cu care ar trebui folosite multe epitete: ludic, profesionist, puternic, interiorizat, exteriorizat, sentimental, dur, cameleonic, versatil, toate în relație cu rolurile sale. Omul este important doar prin vârsta pe care o împlinește, ca arhivă de personaje. Acestea însă, rolurile-personajele, ne împlinesc viața nouă, spectatorilor. Mă bucur că sunt contemporan cu omul Marius Bodochi. Mă simt însă împlinit cu personajele sale. – Ioan Cristescu
MARIUS BODOCHI a absolvit Institutul de Teatru din Târgu Mureș, la clasa profesorului Constantin Codrescu, promoția 1982. În intervalul 1991-2000 a fost profesor de an, lector universitar la Universitatea „Babeș Bolyai” Cluj, Facultatea de Litere, Catedra de Teatru. Şi prezenţa în cadrul nenumăratelor emisiuni de televiziune a avut un cuvânt de spus în privinţa popularităţii de care se bucură acum actorul și crede că lumea de astăzi se reîntoarce către teatru, pentru că teatrul e o artă vie, se întâmplă acolo, lângă spectator, şi e ca în dragoste, nu poţi înlocui partenerul cu computerul. „Am ambiţia să construiesc cât mai temeinic personajul, aşa încât să nu-mi reproşez prea multe la premieră. Ştiu că sunt propriul meu instrument şi trebuie să am mare grijă, să-l acordez cât mai bine şi să nu distonez în ansamblu. Spectacolul e o artă de echipă, nu spun o noutate, dar uneori mai uităm acest adevăr şi ne mai place să jucăm, şi atunci când nu e cazul, rolul solistului”, spune Marius Bodochi.
A debutat în 1982, în ultimul an de studenție, pe scena Teatrului Național din Cluj Napoca, cu rolul Cristopher Flanders din „Trenul nu mai oprește aici” de Tennessee Williams. Pe scena Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București joacă din 2004.
A interpretat memorabil rolurile Constantin din „Săptămâna luminată”, regia Mihai Măniuțiu la Teatrul Național Cluj, Dionyssos din „Bacantele”, regia Mihai Măniuțiu la Teatrul Național București (1997), Bolinbroke din „Richard II”, același regizor, Mihai Măniuțiu, la Teatrul Național București, Oberon din „Visul unei nopți de vară” în regia lui Victor Ioan Frunză, la Teatrul Național Cluj, Regele din „Regele moare”, regia Victor Ioan Frunză la Theatrum Mundi (2002), Antonio Salieri din „Amadeus”, regia Marcel Top, la Opera Națională București (2010).
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Vă așteptăm cu drag!