Glisează meniul stânga/dreapta
26 noiembrie 2021 — Lansări de carte
Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește sâmbătă, 4 decembrie 2021, ora 15.00, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 (Grădina MNLR) lansarea albumului „Bunicul meu Regele Mihai”, apărut la Editura Vremea cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai, precum și o sesiune de autografe din partea autorului, Nicolae al României, a cărui dorință a fost aceea de a-l prezenta pe Regele Mihai în ipostaza în care el însuși l-a cunoscut – cea de bunic, de cap al familiei. Amfitrion: Silvia Colfescu, director Editura Vremea.
„Dincolo de valoarea documentară și de frumusețea lor, fotografiile exprimă legătura profundă a nepotului cu bunicul său: afecțiune, respect, admirație, cu deplină sinceritate. Fiecare fotografie este o mărturie de iubire, de adevăr și de înțelegere a misiunii primite din augustele rădăcini. Pentru prima oară, acest album restaurează editorial o pagină de istorie și un mesaj al Regelui Mihai, ocultate, total sau parțial, de aproape 30 de ani: venirea în România de Sfintele Paști (25-27 aprilie 1992) după 45 de ani de exil, a Regelui Mihai împreună cu Regina Ana și nepotul său Nicolae, copilul de 7 ani prin care Suveranul le asigura românilor viitorul monarhiei. Acele zile trăite la Putna, București și Curtea de Argeș sunt semnătura Regelui Mihai pe unul din cele mai importante documente regale. Semnătură pe care nimic n-o va putea șterge. Au fost zile de grație divină nu numai prin lumina magică a Învierii, ci și prin vibrația sacră a Coroanei care ne așternea în fața ochilor visul posibil. Nihil sine Deo! Prezent și viitor”, scrie Marilena Rotaru despre recenta apariție editorială, albumul „Bunicul meu Regele Mihai”, semnat Nicolae al României.
„Veți întâlni în aceste pagini o perspectivă inedită, de care doar noi, familia, ne-am bucurat până acum. Mihai, «papa» sau «apapa» cum îl numeam noi, familia, știa mereu cum să ne aducă un zâmbet pe buze, reușind totodată să ne învețe ce înseamnă disciplina, respectul, responsabilitatea. Sunt lecții a căror valoare o simt acum” – Nicolae al României.
Parteneri media: Radio România Cultural, Agerpres, Zile și Nopți, Observator cultural, Agenția de Carte, Iqool, Contemporanul, Modernism.ro, Radio Trinitas, Ordinea zilei, Revista de cultură Familia.
Participarea la eveniment este liberă, iar accesul se face cu prezentarea certificatului verde şi numai în baza unei rezervări la adresa programe@mnlr.ro sau la numărul 0736.598.451 (WhatsApp).