Glisează meniul stânga/dreapta
11 aprilie 2018 — Evenimente
Muzeul Național al Literaturii Române organizează vineri, 20 aprilie 2018, de la ora 18.00, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe) lansarea cărții Marin Mincu. Narcis între oglinzi complementare: literatura ca probă existenţială de George Popescu. La eveniment sunt invitați să vorbească Ștefania Mincu, George Popescu, Paul Cernat și Emil Lungeanu. Moderator Ioan Cristescu, directorul general al MNLR.
Marin MINCU s-a născut la 28 august 1944, în Slatina, şi a decedat la 4 decembrie 2009, în Bucureşti. A absolvit Facultatea de filologie a Universităţii bucureştene în 1967 şi s-a specializat în semiotica literară la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Torino (1974-1978). În 1971, a devenit doctor în filologie la Universitatea din Bucureşti, tema lucrării lui fiind Opera literară a lui Ion Barbu. A fost, printre altele, lector universitar la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţilor din Torino şi Milano (1974 – 1978), conferenţiar universitar doctor la Facultatea din Constanţa (1979), profesor titular asociat la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Florenţa (1978-1994). A debutat editorial, în poezie, cu volumul Cumpănă (1968), în critică – cu Critice (1969), iar în roman – cu Intermezzo (1984). A fondat şi a condus mai mulţi ani cenaclul literar „Euridice”. În 1996, i-a fost decernat Premiul Herder.
„Marin Mincu a marcat indiscutabil confruntarea din miezul literaturii noastre din ultimele patru decenii de o manieră mai importantă decât sunt unii dispuşi să accepte. Că a indus, în spaţiul autohton, direcţii şi idei înnoitoare de pe frontul italian într-un moment de fierbere, cu radicalizări conceptuale şi de direcţie, este pe cât de adevărat, pe cât el însuşi le-a asumat şi le-a susţinut, nu fără un imperturbabil apetit polemic. […]
La 74 de ani, câţi ar fi avut acum, Marin Mincu nu s-ar fi împăcat cu multe dintre întâmplările noastre literare. Şi culturale, civice, poate. Cu siguranţă că şi-ar fi continuat, consecvent, bătălia sa în verificarea riguroasă şi atentă a unor adevăruri marcate, uneori, de inerţie şi de excesiv relativism. însă nu văd nimic maliţios, cu atât mai puţin perdant, într-o astfel de bătălie. Cel mult, o cutezanţă. În absenţa căreia, timpul înnoirii se suspendă, în aşteptare”, afirmă George Popescu, autorul cărții.
Cartea reprezintă o reevaluare critică a personalităţii lui Marin Mincu, în esenţă, un studiu monografic al operei unuia dintre protagoniştii fenomenului literar autohton de ieri şi din actualitate – în postura de poet, prozator şi mai ales de observator atent şi deseori pătimaş al acestui fenomen.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.