Glisează meniul stânga/dreapta
21 iunie 2024 — Evenimente
Muzeul Național al Literaturii Române vă invită joi, 27 iunie 2024, ora 19.00, la sediul său din strada Nicolae Crețulescu 8, la lansarea cărții Nu mai e nimeni în Piața Universității de Traian Radu Ungureanu.
Proaspăt întors în țară, la începutul anului 1990, jurnalistul BBC, la acea dată, Traian Radu Ungureanu fotografiază tot: manifestații politice sau civice, spații publice, personalități sau persoane anonime de pe stradă. Totul este, mai ales în perspectivă, revelator, de la cum arăta Piața Unirii la interioarele Casei Poporului la conferințele de presă ale politicienilor vremii. Arhiva de peste 200 de fotografii a fost pierdută timp de peste douăzeci de ani, apoi aproape miraculos regăsită sub forma negativelor. Explicate și puse în context, având în slujba imaginii condeiul redutabil al jurnalistului Traian Radu Ungureanu, aceste fotografii ne vorbesc azi despre kilometrul zero al democrației românești, anul 1990, cu proiectele, speranțele și evenimentele lui, ale căror efecte se resimt și azi în societatea românească.
Participă: Traian Radu Ungureanu, Ioan Cristescu, Dinu Flămând, Călin-Andrei Mihăilescu, Varujan Vosganian.
Moderatoare: Luminița Corneanu