Glisează meniul stânga/dreapta
23 martie 2023 — Lansări de carte
Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește joi, 30 martie 2023, de la ora 17.00, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu 8, lansarea volumului de debut în critica literară a lui Adrian Badea, „Lucian Blaga și estetica barocului”, apărut la Editura Aius.
Participă: actrița Cristina Deleanu, romaniera Doina Ruști, prof. univ. Mihail Țăpârlea, lector univ. dr. Petrișor Militaru, Roberta Șipanu, Cătălin Pilly, Adrian Badea. Moderator: Loreta Popa.
Adrian Badea este profesor de literatură franceză la Institutul Francez din București, a absolvit Facultatea de Litere a Universității din Craiova și a obținut Premiul „Adrian Marino” pentru debut în critica literară. Volumul „Lucian Blaga și estetica barocului” este prefațat de Gautier Crept, decanul Facultății Sorbona.
„Barocul descoperă drama vieții, tragedia existenței, pe care o exprimă sincer, plenar, uneori sumbru; literatura barochistă fiind plină de clișeele și de toposurile instabilității: umbra, norul, vântul, de obsesia timpului care nu mai poate fi oprit, de caducitatea vieții, de înșelăciunea păcatelor, de lumina unei lumi proteice, mereu schimbătoare. Universul baroc pune în lumină o rețea de teme și motive de largă circulație, acesta utilizând în mod disproporționat adjectivele, hiperbolele, elipsele, metaforele, perifrazele, antitezele și aluziile mitologice. Poetica barocului are o singură mare temă: moartea. Thanatos e laitmotivul creațiilor unor scriitori care au fost considerați «ciuma gustului»; «ciumă» care a atins un număr mare de artiști. Lucian Blaga dezvăluie orizonturile unei creații poetice cu elemente barochiste încă din primul său volum de versuri, Poemele luminii (1919)”, scrie Adrian Badea.
„Încă de la apariția sa, barocul a fost unul dintre cele mai controversate curente culturale și artistice. Negat (adesea) în favoarea manierismului și (re)afirmat tot de atâtea ori, barocul nu poate asigura specificul decât prin folosirea unor analize nuanțate. În acest studiu fără precedent al esteticii barocului românesc, tânărul autor, Adrian Badea, ne oferă o critică documentată și lămuritoare care ne permite să-l redescoperim pe Lucian Blaga” – Gautier Crept
Intrarea este liberă.
Vă așteptăm cu drag!