Glisează meniul stânga/dreapta
20 octombrie 2023 — Evenimente
Muzeul Național al Literaturii Române vă invită să participați la două lansări de carte ce vor avea loc în cadrul celei de-a 33-a ediții a Festivalul Național de Teatru, cu ocazia unui târg-maraton, găzduit de Cărturești Verona (Str. Pictor Arthur Verona 13-15) – minunat spațiu cultural pentru întâlniri și dialoguri de suflet –, destinat tuturor celor interesați de cartea de teatru, dornici să descopere lumea fascinantă a artei scenice.
Sâmbătă, 21 octombrie 2023, ora 14.00 va fi lansat, în prezența autoarei, volumul Cel care trece (oameni, fapte, întâmplări teatrale) de Doina Papp, apărut la Editura Muzeul Literaturii Române în acest an.
Cartea oferă studii despre reprezentarea unor mari dramaturgi universali, precum Molière și A.P. Cehov în teatrele românești, cronici ale unor spectacole reprezentative, portretele unor mari actori și un studiu despre înființarea Teatrului de Comedie și a trupei, precum și marile succese din acea perioadă. Cel care trece (oameni, fapte, întâmplări teatrale) este o selecție din articolele publicate de Doina Papp în ultimii cinci ani.
Prezintă: Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, Oana Cristea Grigorescu, Ioana Ieronim, Demeter Andras, Doina Papp.
Sâmbătă, 28 octombrie 2023, ora 14.00 sunteți invitați la prezentarea cărții Ultima oară, semnată de George Banu, în traducerea Mădălinei Ghiu, lucrare apărută, de asemenea, la Editura Muzeul Literaturii Române în 2023.
Volumul cuprinde poeme, mărturii și eseuri ale marelui om de teatru George Banu. Temele de reflecție ale autorului sunt emigrația, meseria de actor, bătrânețea, moartea.
„Activitatea mea constă în a scrie fără ca vreodată să mă plasez de o parte sau cealaltă, mereu în mijlocul vadului, sfâșiat între biografic și teoretic. Sunt un spectator care nu-și dezlipește ochii de la platoul de joc, pentru că vrea să regăsească acolo tot ceea ce poate căpăta sensul unui eveniment personal, tot ceea ce arta convertește în experiență.” (George Banu)
Prezintă: Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, Felix Alexa, regizor, Monica Andronescu, critic de teatru.
Volumele pot fi achiziționate de pe site-ul editurii (https://edituramnlr.ro/librarie/teatru/ultima-oarade-george-banu/) sau de la Librăria Muzeului Național al Literaturii Române (Calea Griviței 64-66).