Lecturi românești în Grădina MNLR

Nu există o singură poezie a prezentului, după cum nu există o singură sensibilitate capabilă să-l exprime. Există voci, generații, experiențe și limbaje diferite, fiecare încercând să găsească forma potrivită pentru ceea ce are de spus.

Joi, 17 septembrie, de la ora 14.00, Grădina Muzeului Național al Literaturii Române a devenit spațiul unei asemenea întâlniri. În cadrul Festivalului Internațional de Poezie București au citit Vilia Banța, Tori Branca, Florentina Chifu, Nicoleta Milea, Costinel Petrache, Vasile Poenaru, Ana Săcrieru, Carmen Secere, Alex Gabriel Stan, Mihaela Stanciu și Nina Vasile, într-o întâlnire moderată de Evelyne Croitoru și Horia Gârbea.

Douăsprezece prezențe poetice au însemnat douăsprezece moduri de a privi realitatea și de a o trece prin limbaj. De la poemul interior la observația lumii din jur, de la memorie și biografie la neliniștile prezentului, lectura a lăsat să se întrevadă diversitatea unei poezii care refuză să se lase cuprinsă într-o singură formulă. O lectură colectivă are întotdeauna ceva din construcția unei hărți. Fiecare poet ocupă pentru câteva minute propriul teritoriu, își stabilește ritmul și-și aduce în fața celorlalți universul. Apoi se retrage și lasă loc unei alte voci.

În spațiul deschis al Grădinii MNLR, poezia și-a recăpătat și una dintre dimensiunile sale originare: aceea de cuvânt rostit în fața celuilalt. Textul cunoscut în singurătatea paginii devine, prin vocea autorului, prezență. Ritmul se aude altfel, pauzele capătă greutate, iar uneori un singur cuvânt, rostit într-un anumit fel, poate modifica sensul întregului poem.

Evelyne Croitoru și Horia Gârbea au însoțit această succesiune de voci, creând legăturile necesare între universuri poetice diferite și păstrând, în același timp, individualitatea fiecăruia.

Într-un festival internațional, asemenea întâlniri au și un rol aparte. Alături de poeții veniți din numeroase spații culturale, ele oferă publicului posibilitatea de a privi mai atent spre poezia scrisă astăzi în limba română, ca spre un teritoriu aflat într-o permanentă mișcare.

Generațiile pot fi diferite, la fel experiențele, temele sau felul în care fiecare autor înțelege relația dintre biografie și poezie. Ceea ce-i aduce însă pentru câteva ore în același loc este încrederea că un poem nu se încheie odată ce a fost scris. El își caută mai departe cititorul și, uneori, înainte de a-l găsi pe pagină, îl întâlnește ascultând.

Așa a început cea de-a patra zi a Festivalului Internațional de Poezie București: cu douăsprezece voci care nu au încercat să vorbească la fel și cu o grădină în care diferențele dintre ele au putut fi ascultate. Pentru că o literatură vie nu are o singură voce. Are nevoie de toate vocile care îndrăznesc să și-o caute pe a lor.

Credit foto: Dan Marinescu