8 noiembrie 2017 — Evenimente

Literatura detenției și a împotrivirii (2)

Vineri, 10 noiembrie 2017, ora 17.00, Muzeul Național al Literaturii Române și Fundația Action Art vă invită la cea de-a doua întâlnire din seria Literatura detenției și a împotrivirii, consacrată romanului Dimineață pierdută de Gabriela Adameșteanu și istoriei difuzării dramatizării omonime în regia Cătălinei Buzoianu. În cadrul evenimentului va fi proiectat filmul documentar care spune povestea spectacolului, realizat de Alexandru Munteanu, iar proiecția va fi urmată de o discuție la care vor participa Paul Cernat, Silviu Angelescu și Tora Vasilescu, moderată de realizatoarea Lucia Hossu-Longin.

Proiectul Literatura detenției și a împotrivirii, lansat în luna octombrie de MNLR, este un proiect inițiat și coordonat de producătoarea Ada Vertan.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române.

Parteneri media: Radio România Cultural, RFI, TV City, Observator Cultural, Cultura, Contemporanul, Agenţia deCarte.ro, publicația on-line IQool.