17 ianuarie 2018 — Evocări

Marcu Avramescu

Pe 17 ianuarie 1909 s-a născut la București unul dintre cei mai excentrici autori români ai secolului 20: Marcu Avramescu, alias Marcel Avramescu, devenit, după convertirea de la iudaism la ortodoxie, Mihail Avramescu, cunoscut, ca avangardist post-urmuzian interbelic, mai ales sub pseudonimul Ionathan X. Uranus (m. 30 august 1984, București, de o maladie degenerativă). Ca și Eliade, Noica și alții, face parte din aripa tinerei generații formată la liceul bucureștean Spiru Haret; a colaborat și la revista acestuia, Vlăstarul, înainte de a debuta în presa „adultă” cu farsa Gâște libere, pretinsă traducere după Mark Abrams semnată de Miron Grindea, urmată de schița Urangutanul din calorifer. Pe modelul admiratului Kierkegaard, a semant cu zeci de pseudonime și heteronime; personaj extravagant, evocat mai târziu de Geo Bogza ca astrolog, mag, grafolog, șahist, magician erotic (calificative neconfirmate), se apropie de ezoterismul guenonian și, împreună cu amicul Mircea Eliade, editează în 1934 singura publicație românească cu profil ezoteric (Memra, echivalent în ebraică al Cuvântului). Ezoterismul lui Guenon, prizat de o parte a generației sale spiritualiste, e filtrat, la început, prin Cabală, despre care, apropiindu-se de creștinism, M.A. scrie  teză de licență cu care absolvă Facultatea de Teologie (Qabbalah. Gnoza tradițională a Legii celei Vechi); anterior absolvise Filosofia cu o teză despre Nicolaus Cusanus și coincidentia oppositorum, definitorie pentru înțelegerea sacrului la Eliade. Colaborează la mai multe reviste moderniste, avangardist sau generaționiste, de la Bilete de papagal la Contimporanul și Vremea, e redactor, alături de Constantin Nisipeanu, la revista craioveană radical, logodit vremelnic cu scriitoarea Coca Farago, fiica Elenei Farago, și comite mai multe zeci de texte ludice, abracadabrante, fanteziste, urmuzian-absurdist-existențiale, între care câteva piesete de teatru (Ascensorul ș.a.) privite retrospectiv de critici ca prefigurând teatrul ionescian al absurdului (Eugen Ionescu i-a fost, oricum, bun prieten). După o perioadă de perescuții, ca evreu, în perioada dictaturii antonesciene, când lucrează la secția cosmo-biologică (Sic!) a Institutului de Statistică, revine din 1944 în presa de stânga (repede abandonată). Intră, pe linie ezoterică, via convertitul Sandu Tudor (călugărit ca Daniil la Schitul Rarău), în legătură cu pelerinul isihast rus Ivan Kulâghin și grupul mistic-ortodox de la Mănăstirea Antim; hirotonit preot la Stavropoleos (1951), slujește și la Biserica Albă, Schitul Maicilor, Udricani, apoi, după divorțul de prima soție (când ajunge pe drumuri, dormind prin tranvaie), la Tulcea, sfârșindu-și cariera preoțească în Banat, la Văliug, apoi la Jimbolia (Simbolia, îi va spune el…), unde va deveni maestru al unor scriitori timișoreni, de la Șerban Foarță și Cornel Ungureanu la mai tânărul Marcel Tolcea (va fi frecventat, amical, și de Nina Cassian). Pensionat, văduv pentru a doua oară, se întoarce la București alături de una din fiicele sale, pictorița Mariana Macri, murind în anonimat. Toată opera sa edită e postumă și postdecembristă, susținută retrospectiv de scenariul existențial și legenda personalității sale fascinante:  debutul editorial datează din 1999, cu Fragmente reziduale disparate din calendarul incendiat al lui Ierusalim X. Unicornus (prefațat empatic de Al. Paleologu), urmat de la fel de starniul Monolog nocturn despre Suverana Slobozenie a Singurătății (2001) susținut de Andrei Pleșu (unul dintre promotorii săi fervenți, pe filieră ezoterică, via Andrei Scrima). Concise, dar dense, inclasificabile ca formulă, cele două cărți sunt compuse pe formula unui calendar religios-inițiatic, presărat cu jocuri kabalist-avangardiste (pagini în care fiecare cuvânt începe cu aceeași literă), eseuri fals-urmuziene, meditații cifrate despre starea lumii și hermetisme de tip Ion Barbu trimițând către același scenariu ezoteric cu măști meta-biografice. Va urma mirobolantul „eseu poli-autobiografic” Comedia infra-umană (2004), autobiografie criptată pe modelul cantemirienei Istorii ieroglifice, dar și în spiritul autenticismului interbelic prelucrat parodic, avangardist și guenonist, cu personaje „cu cheie” (Rumor Zambezi – Tudor Arghezi ș.a.), ultima apariție editorială, îngrijită de Dorin-Liviu Bîtfoi,  reunind scrierile avangardiste interbelice (În potriva veacului. Textele de avangardă (1926-1932), 2005).  Istoria sa ieroglifică ezoteric-avangardistă nu încetează să fascineze și să incite la noi investigații în istoria intelectuală secretă a epocii care le-a produs.

Text de Paul Cernat.

130 vizualizări