5 iulie 2018 — Evenimente

Maria Gheorghiu în grădină la Muzeu

În grădina MNLR are loc un nou concert la sediul din Strada Nicolae Crețulescu nr. 8, marți, 31 iulie 2018, ora 19.00. Cantautoarea Maria Gheorghiu a pășit la 8 ani pe drumul muzicii.

Dăruiește din harul său celor care-o ascultă, să-i poată vedea vibrând, să le simtă emoția. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române. A scos până acum zece albume, 1995 – „Lacrimi în flăcări”,  1996 – „Pe la case luminate” (album de colinde), 1997 – „Canon și Maria Gheorghiu”, 1999 – „Floare de vârtej”, 2002 – „Pe la case luminate”, reeditat, 2004 – „Timp netrăit”, 2007 – „Floare de vârtej”, reeditat, 2010 – „Curcubeu”, 2013 – De 20 de ani „Om bun” și 2017 – „Câmp de lavandă”.

Maria Gheorghiu are o relație de iubire cu poezia și pentru ea poeții sunt ÎMPĂRȚITORI DE LUMINĂ. „Din momentul în care am conștientizat că sunt, că scena și publicul m-au acceptat, nu mi-am mai permis să mă pierd în banal. Sunt atât de multe temele care se cer cântate. Dincolo de trăirile personale transformate în cântec, în care se regăsesc atâția, sunt trăirile venite din istoria neamului românesc atât de încercat. E atâta ingratitudine la nivel de memorie și respect fața de cei care au încercat să păstreze intactă ființa neamului încât am considerat că trebuie redeschise unele pagini de istorie și reașezate în conștiința colectivă. Publicul meu simte și vibrează cu mine și asta e extraordinar. Totul ține de capacitatea ta de a te dărui. Publicul se încarcă din cantitatea de energie care rezultă din arderea ta de pe scenă, emoția plutește în aer precum fumul. Nu iese fum dacă nu e foc”, mărturisea Maria Gheorghiu la concertul de anul trecut din Grădina MNLR.

Privind degetele Mariei, bătucite de atâtea atingeri, pe alocuri cu piele plesnită de corzile rupte, poţi scrie un poem închinat mâinilor acestora care şi-au înţeles menirea, pentru că artiştii sunt aparte faţă de oamenii obişnuiţi datorită energiei pe care o emană.

Orice artist consideră întâlnirea cu publicul un moment privilegiat. Un concert oferă şansa unei dedicări totale şi a unei comuniuni intime între artist şi publicul său, iar fiecare apariţie a Mariei Gheorghiu te conectează la trăirile ei, la forţa şi pasiunea pe care le-a aşezat în cântecele ei. Vibrezi cu ea la fiecare notă.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Vă așteptăm cu drag!

48 vizualizări