Mihail Celarianu 124

© foto: Arhiva MNLR

Mihail Celarianu (30 iulie 1893, București – 5 decembrie 1985, București). Poet precoce, intrat de timpuriu în boema literară modernă, discipol al simbolistului Mircea Demetriade, va fi descoperit ca editor postum al său de către Al. Macedonski, căruia MC îi va îngriji mai târziu volumul (de asemenea postum) de Poezii alese și îi va lua în căsătorie o fiică (pe Nina Macedonski, în 1922). Poezia lui postsimbolistă, cu toate meritele sectoriale, e neglijabilă azi. Merită recitite însă romanele Polca pe furate (1934, compus ca un colaj satiric-epistolar) și Femeia sîngelui meu (1936, intrat la vârf pe radarul marii campanii din 1937 împotriva pornografiei; cu o intrigă în decor parizian și inserturi de tip jurnal intim, cartea face diferența prin intensitatea panică, deloc vulgară, a obsesiei erotice pe mai multe registre feminine). Într-o anumită măsură, poate reține atenția experimentul gidian din romanul Diamantul verde (1940) și schițele agreabile din Noaptea de fericire (1944). Alte scrieri, ca și publicistica din epocă, au valoare strict documentară. Deviată preponderent (ca în atâtea alte cazuri) către sectorul traduceri, activitatea literară postbelică a lui Celarianu a fost palidă. Omul a întârziat printre noi până în anii 80, nonagenar.

Text de Paul Cernat, iulie 2017