Glisează meniul stânga/dreapta
24 februarie 2022 — Dezbateri culturale
Invitata de astăzi a „mini-Cafenelei critice” este Doina Mândru, reputat critic și istoric al artelor vizuale, organizatoare și inițiatoare de proiecte expoziționale, curatoriale, autoare texte de catalog și albume despre arta românească, fostă directoare a Centrului cultural „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.
„Prima partea a pandemiei, cea mai restrictivă, a fost un suflu de eliberare pentru mine pentru că am rămas încuiată în bibliotecă, ceea ce îmi doream toată viața. A fost o eliberare… În planul intelectual am reușit să transcriu un jurnal de tinerețe al lui Ion Lucian Murnu, cel al studenției sale la Roma, cei doi ani de experiență intelectuală la Accademia di Romania, 1938 – 1940, am mai transcris ceva din corespondența lui cu părinții, foarte largă în perioada aceea în care povestea exact ce situri arheologice vedea, ce monumente etc., apoi am intrat în corespondența Alicei Voinescu, care se afla în casă, și am început să transcriu lucruri foarte interesante, inedite, sper să le publicăm nu peste foarte multă vreme, așa că a priit cumva. După aceea, a venit eliberarea și am plecat la țară, dar nu am rămas departe de expoziții. M-am mai dus la Buzău fie deschizând o expoziție Ionuț Anghel sau lui Florin Menzopol, la Mogoșoaia, unde m-au rugat foștii colegi să deschid două retrospective ale colecției noastre. Este o colecție importantă de artă contemporană, de fapt, aș spune mai degrabă de artă modernă românească și parte de artă contemporană, așa cum se înțelege la noi modernitatea și partea de contemporaneitate absolută”, mărturisește Doina Mândru.
„mini-Cafeneaua critică” este inițiată și realizată de criticul Ion Bogdan Lefter, profesor la Facultatea de Litere a Universității din București.
Urmăriți „mini-Cafeneaua critică” aici: