19 aprilie 2021 — Dezbateri culturale

mini-Cafeneaua critică on-line #23 | Elena Ștefoi și Ion Bogdan Lefter

Invitata de astăzi a „mini-Cafenelei critice” on-line este Elena Ștefoi, poetă, publicistă, doctor în filosofie, cu o remarcabilă carieră diplomatică, ambasador al României atât în Canada, cât și în Republica Senegal, Republica Mali și în Republica Guineea Bissau, cu reședința la Dakar. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

„Această perioadă este un cumul interesant, fascinant pentru scriitori și, de asemenea, suculent, savuros, pentru analiști. Am urmărit analizele, reacțiile, m-am amuzat eu însămi să văd cum foarte mulți oamenii au trecut de la glume, parodii și flashmob-uri ironice la clipuri video grave, cum toată această schimbare s-a inserat în fenomenul artistic și s-au schimbat lucrurile din mers aproape în fiecare zi. Revenind la șocul adaptării, adaptarea în această fază și în contextul pandemiei este cu mult mai traumatică și mai complicată decât aceea a căderii zidurilor și a trecerii de la dictatură la libertate. Revoluția a provocat o schimbare în sens pozitiv, cu încredere, principalul lucru care ne mâna pe toți era speranța, iar în această perioadă am trăit, din păcate, fiecare pe nivelul lui de înțelegere și de cunoaștere, de acceptare, mai degrabă o spaimă a insecurității, a lipsei de perspectivă și a unor tendințe haotice. Aceste reacții ciudate, multiple, complicate și paradoxale de la negare la frică și prudență excesivă, la violență de limbaj, la agresiune în spațiul public, cred că sunt manifestări ale unei inabilități, incapacități individuale și colective, în sens larg. Oamenii nu mai percep autoritatea sau o percep, acum, după un an de pandemie, ca pe o autoritate compromisă”, spune Elena Ștefoi.

Cafeneaua critică este inițiată și realizată de criticul Ion Bogdan Lefter, profesor la Facultatea de Litere a Universității din București.

Urmăriți mini-Cafeneaua critică aici: