Glisează meniul stânga/dreapta
20 mai 2021 — Dezbateri culturale
Invitatul din seara aceasta la „mini-Cafeneaua critică” on-line este Dumitru Păcuraru, poet, jurnalist, editorialist sătmărean. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.
„A fost un an scurt. Am citit mult în ultimul an, stând mai mult închis, dar mi-au lipsit foarte mult călătoriile la Budapesta, Viena, Graz. Mi-am dat seama, chiar mai înainte de pandemie, că o bibliotecă tip harababură este mai eficientă decât una organizată. Mi-a prins bine pandemia. Am citit foarte multe cărți obscure, uitate. Lumea își va relua cursul normal, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. La fel cum s-a întâmplat și după al Doilea Război Mondial. Am găsit recent un volum despre ciuma din timpul lui Vasile Lupu. Locuitorii unui sat din Transilvania, ca să nu pătrundă ciuma din Moldova la ei, au tăiat cel mai înalt copac, au făcut din el o sperietoare, au brăzdat satul și au trimis cele mai urâte zece femei dezbrăcate la intrarea în sat ca să nu pătrundă ciuma. Asta i-a plăcut poetului Ion Mureșan foarte tare. Textul a apărut în Revista Albina în 1928”, povestește Dumitru Păcuraru.
„Cred că pandemia este una dintre multele paranteze pe care le-a făcut omenirea în drumul ei. Oamenii uită repede. Au fost uitate experiențele Primului Război Mondial și celui de-al Doilea Război Mondial. În perioada aceasta a pandemiei s-a petrecut un proces foarte interesant de resălbăticire a omului. Principiile clare au fost egalitate, fraternitate și libertate, dar în perioada aceasta despre egalitate și fraternitate nu s-a vorbit. Numai despre libertate” a încheiat Dumitru Păcuraru.
Desfășurată din primăvara lui 2018 la Muzeul Național al Literaturii Române – MNLR, Cafeneaua critică, longevivul proiect de dezbateri culturale inițiat în 1994 de criticul Ion Bogdan Lefter, profesor la Facultatea de Litere a Universității din București, și-a suspendat edițiile săptămânale în martie 2020 din cauza pandemiei generate de SARS-COV-2. Cafeneaua critică a revenit totuși pe 1 februarie 2021 sub forma unor „mini-Cafenele critice” on-line pe site-ul MNLR, pe platforma culturaindirect.ro și pe pagina de facebook a Muzeului. În locul obișnuitelor dezbateri ample pe subiecte de actualitate culturală, „mini-Cafenelele critice” oferă dialoguri cu personalități literare, artistice, intelectuale despre chiar viața din timpul pandemiei.
Urmăriți mini-Cafeneaua critică aici: