Glisează meniul stânga/dreapta
1 iulie 2021 — Dezbateri culturale
Invitatul de astăzi al „mini-Cafenelei critice” on-line este Dan Lăcătuș, arhitect restaurator. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.
„Într-o primă etapă, a fost șocant de bine, pentru că nu mi-am imaginat niciodată că-mi aparține timpul, că nu mai trăiesc în repeziciunea și tăvălugul zilelor. În prima lună de stare de urgență a fost teribil de bine pentru o reîntoarcere la sine, o reîntoarcere la tăria interioară, la cărți, la spațiul meu, dar toate acestea pe un fond în care am început restaurarea Cazinoului de la Constanța, cu o echipă excepțională. În paralel, restaurarea de la Mănăstirea Hurezi. Așa am trăit toată viața, am citit mai multe cărți deodată, am mai multe lucrări în același timp. Este un mod de viață în care nu intervine niciodată rutina. În terenul muncii mele, lucrurile nu seamănă. Nu seamănă epocile, nu seamănă arhitecții, nu seamănă moștenirea, nu seamănă problematicile pe care ți le ridică o intervenție pe o casă veche. În a doua lună de stare de urgență nu am mai stat deloc. Am văzut ceea ce nu credeam că o să văd vreodată, în unele locuri în care am și călătorit, Times Square, Place de la Concorde, complet vide, lipsite de viață. Am trăit în plin București o stare absolut șocantă. Treceam ca o pisică pe mijlocul marilor bulevarde și nu era nimeni, nu erau mașini. Era o stare foarte ciudată”, spune Dan Lăcătuș.
„După mine, pandemia este momentul în care s-a putut citi cel mai bine al doilea mare pas după invenția tiparului, era digitală în care trăim, și care a arătat doar începutul a ceea ce poate să fie lumea de mâine. Lumea nu va mai fi niciodată la fel cum a fost. Nu va mai semăna deloc cu lumea pe care am cunoscut-o până la această dramă. Foarte multe lucruri se vor șterge repede. Siguranța internațională este reconsiderată. Omul vrea să-și perpetueze specia și să o conserve. A fost un semnal de alarmă, pentru că din neatenție, sau dintr-un exces s-ar putea întâmpla o imensă tragedie care să demonstreze că cea mai puternică ființă de pe pământ este gândacul de bucătărie. Aici e marea lecție. Încotro și cât se întind lucrurile. Cum este lăsată specia umană să se adapteze. Toate lucrurile converg din nou către un concept mistic, după mine, pentru că numai cel materialist nu stă în picioare”, a încheiat arhitectul Dan Lăcătuș.
„Cafeneaua critică” este inițiată și realizată de criticul Ion Bogdan Lefter, profesor la Facultatea de Litere a Universității din București.
Urmăriți mini-Cafeneaua critică aici: