Invitatul de astăzi al „mini-Cafenelei critice” de pandemie este Vlad Drăgulescu, directorul artistic al teatrului „Marin Sorescu” din Craiova. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.
„A fost foarte ciudat și foarte neașteptat. Urmăream atent ce se întâmpla în februarie în China și mă gândeam că poate mai au câteva săptămâni și scapă. Dintr-odată s-a întâmplat neprevăzutul și am ajuns să urmăresc Italia cu îngrijorare. Apoi a venit momentul martie, când a început să fie serios în toată lumea, automat și în România. Simțeam că trăiesc într-un film apocaliptic. Era un fel de melanj de sentimente. Era frică, era curiozitate, tot soiul de sentimente. Nu reușeam să înțeleg ceea ce trăiesc. Speram că se oprește cumva, se va izola undeva. Deși n-a trecut, iată, la un an și jumătate, vorbim la trecut despre pandemie”, afirmă Vlad Drăgulescu.
„Da, am avut Ziua Hektomeron. Data nu a fost aleasă întâmplător, căci pe 21 iunie este solstițiul de vară, cea mai lungă zi din an, numită și Ziua Soarelui. Inspirat din Decameronul lui Giovanni Boccaccio, proiectul Hektomeron a început la jumătatea lunii ianuarie a acestui an, iar timp de 100 de zile a fost difuzat în regim de livestreaming din Sala Studio a teatrului câte un episod al Hektomeronului. Atunci când am imaginat această zi a Hektomeronului am imaginat-o ca pe o zi în care noi condensăm și trăim tot ceea ce înseamnă pandemie, tot ceea ce înseamnă frustrări, izolare, durere, tot ceea ce înseamnă fericire, bucurie. Practic, toate trăite într-o zi. Nu este întâmplătoare această durată, a ieșit puțin peste minutajul discutat, însă dincolo de performanța de a face probabil unul dintre cele mai lungi spectacole din istorie, a fost posibilitatea de a retrăi pandemia global. Pe lângă faptul că actorii rezistau, regizorii rezistau, muzicienii rezistau, dorința mea a fost aceea de a exprima rezistența ființei umane la tot ceea ce-i rezervă Universul, la aceste lucruri neașteptate. Au trecut trei, patru, cinci, șase ore… Nu s-a mai făcut așa ceva. Am vrut să arătăm magnitudinea cu care ne-a lovit pandemia. O lume care s-a blocat dintr-odată, ceva inimaginabil. Sper că dincolo de diversitatea artistică, de muzica minunată, care a venit și a pus tot timpul tensiune, presiune, sau rezolvări în anumite situații, am reușit să arătăm anduranța de care este capabil spiritul uman care poate să treacă dincolo de toate aceste povești”, subliniază directorul artistic al teatrului „Marin Sorescu” din Craiova.
„Avem o binecuvântare și un păcat într-o caracteristică a oamenilor, uitarea. Este pe de o parte o binecuvântare pentru că putem trece peste niște lucruri pe care dacă n-ar exista uitarea ne-ar distruge și un păcat pentru că pe lângă lucrurile rele pe care le uităm, uităm uneori și ce-am învățat. Artiștii au această sarcină de a fixa în istorie momente. Sigur că lucrurile s-au schimbat, dar ele se schimbă tot timpul. Restul e tăcere…”, spune Vlad Drăgulescu.
Cafeneaua critică este inițiată și realizată de criticul Ion Bogdan Lefter, profesor la Facultatea de Litere a Universității din București.
Urmăriți mini-Cafeneaua critică aici:
