Glisează meniul stânga/dreapta
12 iulie 2021 — Dezbateri culturale
Invitatul de astăzi al „mini-Cafenelei critice” on-line este George Volceanov, traducător din limbile engleză și maghiară, doctor în filologie, profesor universitar la Universitatea Spiru Haret. A coordonat și a îngrijit a treia ediție românească a integralei Shakespeare, începută la Editura Paralela 45 în anul 2010 și finalizată la Editura Tracus Arte în anul 2019. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.
„Sunt o persoană optimistă, dar mărturisesc că m-a impresionat și m-a speriat foarte mult ce se întâmpla în Italia la începutul pandemiei, când vedeai zeci de sicrie aliniate pe zidurile caselor. Pe stradă… A fost un moment sinistru. M-am speriat atunci și am încercat tot timpul să fiu o persoană conformistă și să ascult de autorități. Nu cred în teorii conspiraționiste de genul că Bill Gates a pus la cale vreun genocid și nici alte prostii. Cred că am avut alegerea corectă și că valul IV va secera, așa cum am citit de curând niște știri, și că vor cădea victime aceia care nu cred în gravitatea bolii și în necesitatea medicinei preventive. Sunt categoric frământat de ceea ce se întâmplă în jurul meu”, spune George Volceanov.
„Sunt adeptul scenariilor pesimiste și distopice în legătură cu viitorul mai depărtat de două-trei decenii. Eu mă tem ca după două-trei decenii să nu vorbească generațiile de atunci despre «Vai ce bine era în 2020-2021!” Ce nu putem știi cu adevărat este cum au apărut acești viruși, dacă au fost fabricați, dacă au fost rezultatul unor mutații și fenomenul petrecut în ultima vreme arată că de fapt omenirea, ca specie, este foarte vulnerabilă și pot continua aceste fenomene imprevizibile. Ne putem aștepta să aibă loc tot felul de atacuri la imunitatea noastră. S-ar putea ca aceia din viitor să se uite cu nostalgie și invidie la clipele prin care trecem noi acum”, mărturisește George Volceanov.
Cafeneaua critică este inițiată și realizată de criticul Ion Bogdan Lefter, profesor la Facultatea de Litere a Universității din București.
Urmăriți mini-Cafeneaua critică aici: